Devenit el însuşi o icoană a spiritualităţii româneşti, părintele Arsenie Boca a fost renumit, printre altele, şi pentru darul profeţiei. Era un vizionar care cunoştea sufletul omului dintr-o simplă privire, ştiind cele spuse, dar mai ales cele nespuse despre faptele şi gândurile oricui. De aceea, regimul comunist l-a purtat prin închisori sau l-a ţinut sub supraveghere, temându-se de influenţa pe care părintele o câştigase în rândul drept-credincioşilor ce îi căutau cuvântul plin de înţelepciune ca pe o oază într-un deşert. S-au povestit multe despre viziunile sale, dar şi despre vindecările pe care le putea face. Însă unele dintre cele mai interesante profeţii, mărturisite de cei care au fost martori ai rostirii acestora, au fost în legătură cu soarta ţării şi a oamenilor ei.
“Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi-amar de lume”, spunea Arsenie Boca, în 1940, despre ascensiunea comunismului, dar şi despre ce îi va urma acestuia.
«Oamenii îşi vor pierde speranţa»
“Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi, mai ales, în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”, dezvăluie Radu Cinamar, în cartea “Viitor cu cap de mort – în culisele puterii”, profeţiile părintelui Arsenie.
Tot el scrie despre ceea ce Arsenie Boca spunea că ar fi “planul lucrării diavoleşti”, care, prin puterea banilor şi a viciilor – între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante – va conduce forţele răului spre controlul şi dominarea lumii. Dintr-o altă mărturie, dată de călugăriţa Septimia Măniş, aflăm lucruri tulburătoare pe care Arsenie Boca le-a prevăzut şi pe care, astăzi, părem a le trăi aievea: “Îmi pare rău de voi că sunteţi căzuţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol, nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de la Dumnezeu. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vă vor lua totul!”.
Şi-a prezis data propriei morţi
În anii 80, Arsenie Boca a prevăzut prăbuşirea sistemului comunist, dar şi violenţa schimbărilor din România, după cum avea să declare unul dintre credincioşii care îl mai vizitau în vremea în care părintele lucra la pictura din Biserica Drăgănescu: “Spunea că toate celelalte ţări vor face paşnic trecerea de la comunism la capitalism, numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi. L-am întrebat pe părinte dacă voi muri şi eu (…) Mi-a spus că nu voi muri la revoluţie, dar că «ăsta » (n.r. – Ceauşescu) va muri în ziua de Crăciun. A completat: «Şi voi muri şi eu cu vreo trei săptămâni înaintea lui»”. Arsenie Boca avea să treacă la cele veşnice în ziua de 4 decembrie 1989, fix cu trei săptămâni înainte de execuţia cuplului Ceauşescu.
E înmormântat la Mănăstirea Prislop
Născut la 29 septembrie 1910, în localitatea hunedoreană Vaţa de Sus, cu numele de Zian Boca, viitorul monah a absolvit Academia de Teologie din Sibiu în anul 1933. Dând dovadă de mare talent şi la pictură, primeşte o bursă pentru studii la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.
Între 1948 şi 1956 este arestat, încarcerat şi schingiuit în mai multe rânduri de autorităţile comuniste, deranjate de faima şi de influenţa lui printre credincioşii creştini. I se interzice să slujească la altar şi, în ciuda celor două licenţe avute, nu-i este îngăduit să lucreze decât ca pictor bisericesc.
Moare la 4 decembrie 1989, cu trei săptămâni înainte de execuţia lui Ceauşescu, exact aşa cum prevăzuse, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, Hunedoara, unde fusese stareţ cu jumătate de secol înainte.
A pictat Biserica Drăgănescu
Miercuri, 29 septembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui