Directorul DSP Botoșani, Monica Adascăliței, a precizat pentru Libertatea că s-a ajuns în situația respectivă pentru că foarte mulți dintre cei programați, din rândul cadrelor medicale, nu au venit la programările pentru vaccin în zilele de 12 și 13 ianuarie.
S-au vaccinat cu o zi înainte să se deschidă programările pe platformă
„Dintre cei care erau planificați în a cincea zi, când îmi expirau aceste doze, am avut mai multe persoane programate care s-au îmbolnăvit sau care din diferite motive nu au venit. Am încercat la personal medical, ba erau plecați, ba nu puteau ajunge, așa că am preferat să nu pierd aceste două doze și i-am chemat pe cei 27 care erau oricum programați pe 15 ianuarie”, a declarat Monica Adascăliței.
Doar că primele persoane imunizate în etapa a II-a au fost programate abia pe 18 ianuarie.
În data de 15 ianuarie se deschiseseră doar programările pe platformă.
„Niciodată nu am chemat în afara platformei”
„Am avut multe cadre medicale care s-au pozitivat, le-am vaccinat și le vaccinăm inclusiv după închiderea centrului de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani și a celui de la Spitalul Municipal din Dorohoi. Din cauză că au trecut prin boală, au amânat vaccinarea, fiind programați apoi în centrul comunitar. Eu sunt cu inima împăcată că nu am vaccinat pe nimeni din afară celor două etape de vaccinare. Niciodată nu am chemat în afara platformei”, a mai precizat Monica Adascăliței.
Aceasta a spus că din ianuarie, de când s-au făcut primele imunizări la Botoșani, și până astăzi, au fost irosite doar 12 doze, în rest nu a fost nicio pierdere. Asta, deși sunt 14.000 de persoane vaccinate cu prima doză și circa 7.200 cu rapelul.
Directorul spune că au fost de mai multe ori probleme cu platforma, persoane care s-au prezentat cu SMS pe telefon de confirmare, dar fără a apărea în sistemul electronic, sau beneficiari care s-au programat în mai multe centre și nu au mai venit deloc.
Mărturia unei jurnaliste care s-a vaccinat în prima etapă la Botoșani
Într-un comentariu la postarea de pe Facebook a jurnalistului Ovidiu Vanghele, de la Centrul de Investigații Media și platforma „Să fie lumină”, despre „săritul rândului” la vaccinare, o jurnalistă din Botoșani a mărturisit că se află între cei 27 de vaccinați la Botoșani și a descris cum s-au întâmplat lucrurile.
Conform Roxanei Aiacoboaei, în seara de 13 ianuarie directorul DSP i-a anunțat pe jurnaliști, pe grupul de WhatsApp unde se ține legătura cu presă, că au rămas flacoane neconsumate dintr-o tranșă de Pfizer care mai puteau fi folosite doar pe 14 ianuarie. Firul evenimentelor descris de jurnalistă se suprapune cu declarațiile directorului DSP.
„Cum niciun cadru medical nu a mai dorit, la acel moment, să se vaccineze, oficialul a propus să se imunizeze oameni de presă, susținând că și categoria aceasta este una de risc, prin natura meseriei. Cu alte cuvinte, decât să ajungă în tomberon, serul rămas a fost consumat pe cei 27 (între care și eu).
Nu a fost vorba despre nicio pilă și nici despre «băgarea în față» a cuiva. Nu știu cum ar putea constitui asta o infracțiune. (…) Nu consider situația respectivă o temă de indignare publică. (…) Poate greșesc eu. Cine e competent, să judece”, a scris Roxana Aiacoboaei.
Foto: Vlad Chirea