Prevalenţa consumului de substanţe psihoactive comercializate sub numele de „droguri legale” sau „plante etnobotanice” este, de-a lungul vieţii, de 1,9 la sută, în ultimul an de 1,1 la sută, iar în ultima lună de 0,6 la sută.
„Substanţele psihoactive comercializate sub numele de «droguri legale» sau «plante etnobotanice» se consumă în toate regiunile ţării. Pe primul loc se situează regiunea Bucureşti – Ilfov (6 la sută), urmată de regiunea Sud (2,5 la sută), Centru (1,6 la sută), Vest (1,5 la sută), Nord Est (1,4 la sută), Sud Est (1,4 la sută), Sud Vest (0,9 la sută) şi Nord Vest (0,7 la sută)”, a declarat directorul ANA, Sorin Oprea, citat de MEDIAFAX.
El a adăugat că în Bucureşti s-a declarat un consum de-a lungul vieţii de 11,9 la sută pentru grupele 15 – 24 de ani şi 25 – 34 de ani şi 1,9 la sută pentru intervalul 35 – 44 de ani.
Respondenţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani au declarat că au consumat „droguri legale” în ultimele 30 de zile, în proporţie de 7,1 la sută, comparativ cu 3,4 la sută din grupa de vârstă 25 – 34 de ani.
„Dacă tratăm separat consumul de etnobotanice pe cele două categorii identificate, respectiv spice şi alte preparate etnobotanice, observăm că în Bucureşti a fost declarat un consum de-a lungul vieţii de 1,1 la sută spice şi 5,3 la sută alte preparate etnobotanice”, a declarat Sorin Oprea.
El a atras atenţia că aşa numitele plante etnobotanice sunt de fapt substanţe chimice, produse în laborator, şi nu au nicio legătură cu plantele, deşi în mentalul colectiv s-a indus ideea că nu provoacă probleme.
Şeful ANA a precizat că instituţia pe care o conduce va iniţia schimbarea terminologiei, tocmai pentru a nu se mai face astfel de confuzii.
De asemenea, ANA a lansat, vineri, şi prima campanie la nivel naţional pentru prevenirea consumului de substanţe etnobotanice.
Campania „Absentul” se va derula până la sfârşitul anului şi vizează sensibilizarea şi conştientizarea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani privind pericolele la care se supun prin consumul de etnobotanice.
Studiul „Prevalenţa consumului de droguri în România” a fost efectuat pe un eşantion de 5.100 de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, colectarea datelor fiind realizată în perioada noiembrie – decembrie 2010.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro