Snowboard în parc
Tinerii iubitori de sporturi de iarnă au mutat muntele la Bucureşti. Mai exact, de când a început ninsoarea, un grup de snowboarderi şi-a amenajat un loc în Parcul Tineretului unde să se poată da cu placa. “Venim aici după serviciu. Suntem mai mulţi şi e distracţie. Nu e chiar ca la munte, dar e acceptabil”, ne-a mărturisit Vali, care practică snowboard de 5 ani.
Pescuit la copcă
Amatorii de pescuit la copcă au şi ieşit la treabă. Cei mai mulţi dintre împătimiţii acestui sport aleg Lacurile Floreasca, Dobroieşti şi Pantelimon.
Cu bicicleta prin zăpadă
Persoanele dornice de adrenalină pot să-şi ia bicicletele şi să se plimbe cu ele pe zăpadă. E o senzaţie foarte tare, dacă e să ne luăm după ce ne-au mărturisit ieri Alexandru (25 de ani) şi Cornel (27 de ani), pe care i-am găsit plimbându-se prin zona Sălii Polivalente. “Ne-au îngheţat mâinile şi faţa, dar merită”, ne-a spus Cornel.
Cu săniuţa pe derdeluş
Ieri, pe dealurile din Parcul Tineretului, Plumbuita şi Carol, zeci de copii creaseră câteva derdeluşuri demne de laudă. Săniuţele zburau cu viteză, spre bucuria micuţilor conducători. Pe Cristi (9 ani) şi pe Matei (9 ani) i-am găsit ieri în Parcul Tineretului. Fiecare era dornic să ne arate cât de bine poate manevra săniuţa. Mai fuseseră şi în alte locuri, dar aici au spus că li se pare cel mai bun derdeluş.
Dans pe patine
Pentru cei care cărora le place să se dea cu patinele în Capitală sunt deschise patinoarele de la Cişmigiu, Drumul Taberei, de pe magazinul Unirea şi de pe Promenada Mall. Ieri, pe patinoarul din Cişmigiu era lume multă, iar angajaţii de aici spun că se aşteaptă la şi mai mulţi clienţi mâine şi duminică.
fotografii: Gabriel Pătruţ
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro