”Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive”, se notează în ordinul ministrului Sănătății la Articolul 40.
Astfel, zilele de luni și de vineri ies din ”calcul” pentru programarea de către profesori a tezelor sau a lucrărilor de control. Rămân zilele de marți, miercuri și joi, însă nu se poate da, de exemplu, o teză și o lucrare de control în două zile consecutive.
De asemenea, într-o săptămână nu pot fi date decât maximum două teze, mai precis în zilele de marți și de joi. Asta pentru că luni și vineri nu se dau teze, iar miercuri este ziua ”liberă” obligatorie (nu se dau teze în două zile școlare consecutive), conform Articolului 40.
“Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptămână”, se mai specifică în ordinul ministrului Sănătății.
Documentul stabilește regulile de sănătate valabile pentru toate unitățile de învățământ și înlocuiește vechiul set de reguli adoptat în 1995.
FOTO: Hepta