Școala a reînceput pe 1 septembrie în Republica Moldova, unde majoritatea școlilor au ales prezența fizică la ore, a anunțat Ministerul Educației de la Chișinău, potrivit Edupedu.ro.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a declarat la ședința on-line a serviciilor municipale a Primăriei Chișinău de astăzi că, în prima săptămână de activitate a școlilor și liceelor din municipiu Chișinău, în 21 de instituții s-au înregistrat cazuri de infecție de coronavirus, iar 30 de clase au intrat în autoizolare.
“Specialiștii constată o tendință de creștere a infecției de COVID-19 în instituțiile de învățământ”, a declarat oficialul, citat de moldopres.md.
În același timp, Cutasevici a spus că din cele 148 de instituții municipale de învățământ, 35 au ales primul scenariu de activitate – managerii acestora solicitând prezența fizică a elevilor în școală.
“Din cele 148 de instituții municipale de învățământ, cele mai multe – 94, au ales sistemul mixt de activitate, prin aplicare a două sau mai multe modele de activitate. 35 de manageri au ales modelul I de activitate și au solicitat prezența fizică a elevilor la școală”, a menționat Cutasevici.
Potrivit viceprimarului, în instituțiile municipale de învățământ sunt înmatriculați 92.863 de elevi, iar rata de frecventare este de 95 la sută.
Dezinfectanți de la UNICEF
UNICEF a oferit dezinfectanţi şi săpun lichid școlilor și grădinițelor din municipiul Chișinău, transmite Moldopres.
“Școlile și grădiniţele din municipiul Chișinău au primit din partea UNICEF, cu titlu de donație, peste 4.600 de litri de săpun lichid, peste o sută de mii de bucăţi de săpun solid, precum şi peste 4.600 litri de dezinfectant lichid pentru mâini”, a declarat astăzi viceprimarul Chișinăului, Angela Cutasevici.
Edilul a specificat că “orice solicitare făcută de cadrele didactice ori managerii instituțiilor de învățământ către părinți, referitoare la contribuții financiare cu scopul asigurării dezinfectanților ori a materialelor igienizante este neadevărată”.