Austen Heinz si Gilad Gome, de la Cambrian Genomics și Personalized Probiotics, au realizat un produs menit să modifice mirosul vaginului. „Sweet Peach” a fost prezentat în cadrul unei conferințe în San Jose, California, drept un supliment care rescrie codul genetic al secrețiilor vaginale, cărora le poate schimba mirosul.
Iar femeile care vor înghiți acele pastile se vor bucura de prospețimea parfumului fructat.
„Ideea este ca noi să avem putere asupra organismului nostru. Toate mirosurile pe care le emană corpul nu sunt umane. Sunt produse de creaturile care trăiesc în noi. Eu cred că este fundamental nu doar să îți cunoști codul genetic, ci și pe al vietăților care trăiesc în organismul tău, dar și să rescrii acel cod și să îl personalizezi”, a declarat Gome.
Sursa: dailystar.com