Ancheta de la Caracal pare să fi fost mult îngreunată tocmai
de dovezile găsite de procurori. Potrivit unor surse judiciare oasele găsite în
curtea lui Gheorghe Dincă par umane, dar, în acelaşi timp, foarte vechi.

Mai mult, se pare şi cenuşa recoltată este foarte veche, ceea ce îngreunează ancheta, scrie Mediafax.

Toate probele recoltate au fost trimise pentru expertizare
Institutului Naţional de Medicină Legală.

Alexandra Mihaela Măceșanu, în vârstă de 15 ani, a fost dată
dispărută miercuri. Joi, fata a sunat la ora 11.00, de trei ori la serviciul de
urgență 112, anunțând că este sechestrată.

STS nu a reușit să transmită însă o locație exactă, ci o
arie de căutare. Abia la 19 ore de la aceste apeluri polițiștii au intrat în
casa principalului suspect, așteptând mandatul de percheziție.

Gheorghe Dincă a fost preluat în noaptea de vineri spre
sâmbătă și condus la Craiova, pentru interogatoriu. Vineri, la audieri,
Gheorghe Dincă nu şi-a recunoscut faptele. Însă, polițiștii au găsit în curtea
lui probe acuzatoare: un butoi cu resturi umane, inclusiv cu bijterii pe care
Alexandra, fata de 15 ani dispărută miercuri, le-ar fi purtat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News