Atenţi cu viitorul ţării lor, finlandezii îşi trimit copiii, de la vârste fragede, să bată mingea sub îndrumarea antrenorilor sau a profesorilor. Arena din Vantaa, o mică localitate aflată la mai puţin de 20 de kilometri de capitala Helsinki, este mereu animată de prezenţa micuţilor care deprind tainele fotbalului. Indiferent de vremea care rareori este prietenoasă în această perioadă a anului, fetiţe sau băieţei, se antrenează cu sârg pentru marea performanţă. Sub îndrumarea antrenorilor, prichideii – organizaţi pe grupe -, fac jaloane cu mingea la picior, aleargă de mama focului pe gazonul sintetic şi exersează şuturile la poarta păzită cu străsnicie de un goalkeeper aflat la început de carieră. Apoi, toţi copiii stau cuminţi la margine de teren pentru şedinţa tehnică în care sunt punctate momentele esenţiale ale antrenamentului, dar şi pentru o binemeritată odihnă.
Corespondenţă din Vantaa, Finlanda