Proiectul „Consolidarea, reabilitarea și reconversie Corp W” face parte din apelul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar”, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Autoritate de Management: ADR Sud-Est.
Clădirea s-a construit în 1910. De atunci a funcționat inițial ca locuință particulară (până în 1948), apoi ca birouri administrative de stat, fiind apoi trecută în administrarea Universităţii „Dunărea de Jos”.
Prin acest proiect se vor face intervenții la structura de rezistență a clădirii, ce vor asigura soluții constructive care să permită asigurarea rezistenţei şi stabilităţii clădirii.
Se va reabilita din punct de vedere al finisajelor interioare și exterioare, din punct de vedere termic, fiind înlocuite și instalațiile interioare. De asemenea, se urmărește modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale universitare a UGAL, inclusiv prin realizarea de laboratoare de cercetare și săli multimedia.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 32.146.014,84 lei.