UPDATE: În urma articolului publicat de Libertatea, Poliția Română s-a autosesizat și va demara o anchetă. În același timp, autorul și-a făcut contul privat, ceea ce înseamnă că doar cei care îl urmăresc îi pot vedea postările.
Până dimineață, acestea erau vizibile publicului larg, adică oricui ajungea pe contul acestuia.
Pagina „****” de Instagram (nu dăm numele) este o colecție șocantă de violențe, aflate la îndemâna oricui. Peste 5.000 de persoane o urmăresc pe Instagram.
Nu, nu sunt psihopat și mie mi se face scârbă. Pagina aceasta este pentru a vă arăta realitatea crudă pe care internetul nu v-o arată.
Posesorul paginii de Instagram:
Dar decizia de a pune zeci de filmulețe greu de privit pe acest cont de Instagram e opera unei decizii umane pe care Poliția Română n-a avut curiozitatea să o cerceteze. Imaginile arată copii bătuți și umiliți de adulți, persoane împușcate, tranșate cu topoarele și cuțitele, momente cu oameni decedați cărora li se umblă prin corp și li se scot organele.
Conform propriilor reguli, Facebook, care este proprietarul Instagram, nu ar trebui să accepte asemenea imagini, dar în cazul contului din România cu 44 de postări îngrozitoare și peste 5.000 de urmăritori, compania nu face nimic.
De regulă, asemenea imagini nu circulă pe internetul vizibil, indexabil, ci pe Dark Weeb, domeniile neindexabile, despre care autoritățile din mai multe state susțin că au devenit locuri ale infracțiunii și abuzurilor.
În cazul contului de Instagram românesc, infracțiunile sunt arătate la vedere, pe o rețea socială extrem de populară.
Instagram, mai urmărit decât Facebook de către copiii peste 11 ani
Cât din conținutul digital ajunge la copiii de până în 18 ani? Conform unui studiu de piață, „Human Graph Experience – Tech Kids” realizat de Starcom România, 8 din 10 copii intră în contact direct cu un smartphone chiar din primii ani de viață.
Potrivit studiului, după vârsta de 11 ani, încep să utilizeze în mai mare măsură rețelele de socializare, Facebook (24%) și Instagram (27%). Cea mai accesată aplicație este YouTube (44% pentru cei între 4 și 11 ani, și 29% pentru cei cu vârste între 11-18 ani), principala activitate fiind aceea de a urmări videoclipuri online. Copiii cu vârsta până în 11 ani accesează în mai mare măsură aplicații precum: WhatsApp (22%) și TikTok (11%).
Mii de adepți ai contului de Instagram, dornici de imagini cu crime
Chiar dacă imaginile de pe acest cont lăsat de Instagram la liber și de Facebook, și de Poliția Română sunt șocante, sunt mii de persoane care apreciază videourile sau fotografiile postate.
Ei solicită administratorului paginii clipurile urcate ca să le păstreze în propria arhivă! „Să-mi dai și mie videoclipul!”, este unul dintre mesaje.
Un alt comentariu către cel care administrează contul este: „Îmi place să mă uit la d-astea și sincer ai dreptate mare în tot ceea ce zici și ce postezi, dar cam bagi frica în copii”. Cel care deține pagina pune imagini inclusiv cu animale sacrificate, dar cei care-l urmăresc au reacții șocante!
„Pune, frate, doar cu oameni, șterge astea cu animale” sau „Eu nu m-am uitat, că după plâng, că mi-e milă cel mai tare când văd animale omorâte sau bătute”, sunt două dintre comentariile lăsate. „Sunt supersensibilă, dar tot vreau să mă uit”, sună alt mesaj postat.
Abilitatea copiilor este cea care, de fapt, ajunge să-i expună
Andreea Zanfir, specialist al Starcom, companie care a efectuat studiul citat mai sus, susține: „Dacă până acum 10-15 ani ideea de copilărie nu era cu mult diferită în ceea ce privește activitățile de recreere între generații, în prezent putem vorbi de un val de generații mult mai avansate și mult mai conectate cu tehnologia. Încă din primii ani de viață, un copil intră în contact cu diverse dispozitive electronice (smartphone, tabletă, etc.), ajungând astfel până la maturitate să cunoască și să utilizeze aceste dispozitive mult mai bine comparativ cu propriii părinți”.
Revenind la contul atroce, cu peste 5.000 de urmăritori, găzduit de o persoană pe care poliția nu s-a străduit să o identifice, Libertatea nu dă numele contului, ca să nu crească expunerea.
Nici nu furnizăm imagini, ci doar câteva secvențe-martor care doar sugerează ceea ce se găsește pe el și este lăsat să circule la liber de către Facebook și de către autoritățile noastre.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro