Reprezentanții Prefecturii Iași au anunțat că în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-a luat act de ordonanța militară care extinde zona roșie a țărilor în cazul infecției cu noul coronavirus, iar fiindcă oamenii care vin de acolo trebuie să intre în carantină instituționalizată și nu în auto-izolare, s-au identificat mai multe spații în Iași pentru carantină. 

Astfel, într-o hotărâre a CJSU s-a decis faptul că persoanele care vor veni în Iași din zonele roșii vor intra în carantină în căminele și internatele școlare existente la nivelul județului. În aceeași ședință s-a decis că devine obligatorie în tot județul purtarea măștilor în spațiile închise. 

„Pe lângă identificarea internatelor și căminelor, s-a luat în calcul și decizia rechiziționării anumitor spații hoteliere. Totodată, pe întreg județul Iași, în spațiile ce sunt în continuare deschise publicului dar sunt zone închise, a devenit obligatorie purtarea măștii sau a altor mijloace care acoperă gura și nasul persoanelor.

S-a instituit în sarcina administratorilor acestor spații să pună la intrare covorașe îmbibate cu soluții dezinfectante, iar unităților medicale li s-a transmis că trebuie să verifice continuu că au rezerve de apă și grup electrogen propriu pentru situații de urgență”, a declarat Marius Dangă, director al cancelariei de la Prefectura Iași.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

O serie de măsuri suplimentare au fost luate și la nivelul municipiului Iași de către Primărie. Aceștia au decis instalarea unor filtre până după perioada Paștelor la toate intrările în localitate, pentru a controla fluxul de persoane și a se asigura de respectarea ordonanțelor militare. 

„Am decis instalarea de filtre la intrările principale în orașul Iași, cu rol de monitorizare al traficului de mașini în special și a persoanelor care le utilizează, cu încercarea ca în ultimele zile să fie consecințe cât mai puține pentru noi toți.

O a doua măsură luată este legată de cimitire, unde se va intra doar pentru înhumări și pentru cei care au autorizații de construire eliberate deja și vor să își definitiveze monumentele funerare. În rest, am interzis accesul în cimitire și am dat dispoziție ca acestea să fie închise”, a declarat Mihai Chirica, primarul Iașului. 

În total, la nivelul județului Iași sunt 951 de persoane izolate la domiciliu, care se află în monitorizare, dar nu prezintă simptomatologie, iar 812 persoane se află plasate în carantină în spațiile special amenajate. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că duminică, 5 aprilie, la nivelul județului Iași sunt 88 de persoane confirmate cu noul coronavirus

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI