Filmul, intitulat “The Babushkas of Chernobyl” (n.r. – Bunicile de la Cernobîl), realizat de regizorii americani Holly Morris şi Anne Bogart, şi care a apărut recent pe marile ecrane din New York, spune povestea femeilor care au insistat să se întoarcă şi să trăiască în satele în care s-au născut de la Cernobîl, imediat după vara lui 1986, ele fiind ultimele supravieţuitoare din zonă. Femeile mănâncă legume pe care le cresc în grădina lor şi carne de la păsările şi animalele din ogradă, însă şi ciuperci din pădure. Acestea spun fără nici o reţinere că radiaţiile din zonă nu le sperie deloc. “Foamea ne sperie, nu radiaţiile”, declară Hanna Zavorotnia (83 de ani), precizând că duce acelaşi trai ca înainte de dezastru, bea chiar şi apă din fântână şi nu mai vrea să mai plece vreodată din satul ei. “Zona de excludere nu e o închisoare”, spune şi Valentina Ivanivna (75 de ani), în documentar, în timp ce pescuieşte în râul Pripiat, ce curge chiar pe lângă vechea centrală nucleară. Ea se declară expertă în ierburi medicinale, pe care le-a învăţat de la bunica ei. În plus, aceasta consideră că viaţa aici e mult mai sănătoasă decât în capitala Ucrainei.
Pescuiesc şi culeg ciuperci
“În Kiev, aş fi murit de mult. Fiecare maşină eliberează noxe în aer pe care le inhalezi în plămâni”, declară aceasta. Ulterior, Valentina e văzută în film în timp ce se duce la un medic să îi controleze nivelul de radiaţii, care din fericire e în parametri normali, şi doctorul o avertizează să nu mai mănânce ciuperci din pădure. “Cei care şi-au părăsit casele au sfârşit rău. Au murit toţi de tristeţe”, a mai spus o altă băbuţă. Femeile au reuşit să trăiască mai mult decât bărbaţii lor, care au murit, în cele mai multe cazuri, de cancer de tiroidă, însă cazurile lor par a fi unele fericite. Zona de excludere din jurul centralei nucleare de la Cernobîl a fost deschisă oficial pentru vizitatori, în decembrie 2011.