Aureola de vointa, curaj, ambitie si determinare dobandita parca de nicaieri pe Parc des Princes s-a curmat brusc in Giulesti, in momentul in care bezna a cuprins arena de langa sine. Dintre toate, curajul a lipsit mai mult. Degeaba 94 de minute Dolha a prins tot ce-a zburat, in zadar Stanciu a fost ministrul apararii, fara folos faptul ca Mutica si Iencsi i-au calcat in picioare pe Anelka si Aloisio. Fara rost munca de Sisif depusa de Chirita si Rat, ineficiente arabescurile lui Schumacher, nul efortul lui Soava si Maldarasanu. Iar Pancu, inecat in sudoarea lui Heinze, a indurat si fara nici o noima sechelele unei vechi accidentari. Cand inca lumina reflectoarelor din Grant nu facuse schimb de tricouri cu intunericul, Aloisio a lovit firesc, dar mortal. Era drama cea mai previzibila dintre toate. Mersi Rapid, macar pentru raza care a patruns bezna fotbalului lui Mitica.
Evenimentul, minut cu minut.
Rapid – Paris Saint Germain s-a intrerupt din cauza unei pene de curent in cartierul Giulesti.
21.11 – O prima pana de curent s-a produs in minutul 111, dar a fost remediata, iar meciul s-a reluat.
21.15 – Cu cinci minute inainte de incheierea celei de-a doua reprize de prelungiri s-a produs o alta pana de curent, iar partida a fost oprita.
21.50 – Jucatorii celor doua echipe au parasit terenul.
22.00 – Fotbalistii francezi au revenit pe teren, intr-un moment in care curentul a revenit in cartierul Giulesti, iar doi dintre stalpii instalatiei de nocturna s-au aprins. Dupa cateva minute lumina s-a stins din nou pe teren, iar elevii lui Luis Fernandez au intrat la cabine, unde au folosit si cateva lumanari.
22.40 – Laurent Perpere, presedintele lui PSG, a declarat ca formatia sa va pleca in Franta, deoarece are de disputat sambata o partida importanta cu Bordeaux, in Premiere Division. Jurnalistii francezi au marturisit ca antrenorul Luis Fernandez a vorbit la telefonul celular cu Michel Platini, fostul sau coleg din nationala „cocosilor”, actualmente vicepresedinte FIFA, care i-a confirmat ca au castigat jocul la masa verde si pot pleca linistiti la Paris.
22.57 – Delegatia formatiei PSG a parasit stadionul, indreptandu-se spre Aeroportul Otopeni, desi observatorul partidei pentru organizare, fostul arbitru spaniol Emilio Soriano Aladren, nu luase nici o decizie.
23.27 – Chiar daca la un moment dat s-a vorbit ca francezii nu vor avea permisiunea sa decoleze din cauza faptului ca nu au culoar liber de zbor, Boeingul 737 a parasit Aeroportul Otopeni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News