De ce cartonul ondulat trebuie colectat separat?

Ambalajele din carton ondulat sunt preferate de multe companii datorită durabilității și sustenabilității acestui material. Spre deosebire de alte tipuri de ambalaje, cartonul ondulat este ușor reciclabil și poate fi reutilizat în numeroase feluri. Însă, pentru a putea fi reciclat în mod corect, cartonul ondulat trebuie colectat separat și nu amestecat cu alte tipuri de deșeuri.

Cartonul umed sau contaminat devine nereciclabil, iar acest lucru înseamnă pierderea unei resurse valoroase. Colectarea corectă a cartonului ondulat este primul pas pentru a sprijini un sistem de reciclare eficient și prietenos cu mediul.

Importanța colectării separate corecte pentru reciclare a cartonului ondulat în contextul Black Friday

Perioada Black Friday vine la pachet cu o creștere considerabilă a comenzilor online, ceea ce înseamnă o explozie de ambalaje. Potrivit unor studii, volumele de carton generate în urma livrărilor din toată această perioadă pot crește cu până la 30%. 

Din păcate, în acest context, spațiile destinate colectării separate se vor umple rapid, iar multe ambalaje de carton ondulat ajung adesea să fie depozitate lângă containere, unde se pot uda, murdări, contamina, devenind nereciclabile sau ajung pur și simplu la gunoiul menajer, fiind total pierdute pentru reciclare. Cum suplimentarea tomberoanelor pe perioade scurte nu este o soluție practică, fiecare dintre noi poate contribui prin gesturi mici.

Cum putem transforma deșeurile de carton ondulat într-o resursă foarte valoroasă? Aruncăm deșeurile de carton ondulat mai tărziu, atunci când containerele au fost golite, le depozităm în alte containere libere din imediata apropiere, ne asigurăm că am comprimat ambalajele înainte de aruncare pentru a economisi spațiu important.

Pe scurt, ce trebuie să faci pentru a colecta separat corect cartonul ondulat?

Colectarea separată corectă a cartonului ondulat este mai simplă decât ai putea crede! Iată câțiva pași simpli:

  1. Curăță ambalajele: Asigură-te că scoți toate capsele și accesoriile din plastic, folii sau benzi adezive. Cartonul trebuie să fie curat pentru a fi reciclat eficient.
  2. Dezasamblează ambalajele mari: Dacă ai cutii mari, desfă-le și aplatizează-le pentru a ocupa mai puțin spațiu. Astfel, faci loc pentru mai multe ambalaje în containerul dedicat cartonului.
  3. Depozitează-le separat: Plasează ambalajele din carton ondulat într-un container separat, dedicat hârtiei și cartonului, evitând contactul cu deșeuri menajere.

Ce impact are acest gest asupra mediului?

Reciclarea cartonului reduce necesitatea de a extrage noi materii prime pentru producerea hârtiei, economisind resurse și energie. Fiecare tonă de carton reciclat înseamnă mai puțină defrișare și mai puține emisii de dioxid de carbon, un mare beneficiu pentru mediu.

În plus, colectarea separată corectă contribuie la susținerea economiei circulare. Prin reutilizarea materialelor deja existente, putem reduce considerabil cantitatea de deșeuri și impactul asupra planetei.

Un Black Friday mai prietenos cu mediul – fiecare gest contează

Fiecare ambalaj din carton ondulat pe care îl achiziționezi cu în perioada Black Friday și ajunge în casa ta este o oportunitate de a face un gest responsabil. Atunci când fiecare dintre noi contribuie prin colectarea separată a cartonului ondulat, putem reduce semnificativ cantitatea de deșeuri și putem susține reciclarea.

Așadar, atunci când te bucuri de noile achiziții de Black Friday, amintește-ți că ai și puterea de a proteja mediul cu minim de efort. Colectează separat corect ambalajele din carton ondulat – este un gest mic, dar cu un impact mare!Află mai multe despre cum poți contribui la reciclarea cartonului ondulat! Vizitează site-ul campaniei ROMPAP Dă tonul la reciclat, alege cartonul ondulat! pentru a te informa despre studiul de piață și despre colectarea selectivă. Descoperă cum poți contribui prin gesturi simple și mici schimbări în viața de zi cu zi la un mediu mai curat și la protejarea resurselor!

 
 

Urmărește-ne pe Google News