Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a adunat timp de 15 ani documentele cu privire la Veronica Antal, românca ucisă cu 42 de lovituri de cuțit după ce a încercat să își apere curățenia sufletească în seara de 24 august 1958.
Pe 26 ianuarie 2018, Sfântul Părinte a autorizat Congregaţia pentru cauzele sfinţilor să publice decretul prin care se recunoaşte în mod public martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, terţiară franciscană.
Astfel, ieșenii vor putea participa, pe 22 septembrie, la liturghia pontificală care se va ține la biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti.
La ceremonie vor participa cardinalul Angela Amato, trimisul Papei Francisc, care a oficiat şi Liturghia pontificală atunci când a fost beatificat episcopul Anton Durcovici, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, dar şi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Înaltpreasfinţitul Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, numeroşi episcopi, pr. Marco Tasca, ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Povestea Veronicăi Antal, prima femeie şi primul laic român care este beatificat de către Biserica Catolică, este una uimitoare. Legenda ei a început după noaptea în care și-a pierdut viața, la 23 de ani.