In memoriam. Povestea vieții navigatorului român care se odihnește de trei luni în camera frigorifică a unui vapor

Comandantul de navă Dan Sandu a ajuns pe aeroportul din București sâmbătă, 27 martie. În bagaj avea, între altele, mai multe măști FFP, cu protecție ridicată. 

De acolo a zburat la New Dehli, India, unde îl aștepta vaporul Vantage Wave, pe care avea să-l conducă spre China. 

Ultimul voiaj înaintea unei retrageri mereu amânate

Acesta era voiajul de retragere, după peste patru decenii pe mare, ultimii 15 ani de muncă pentru o companie din Grecia. 

Acasă îl așteptau planurile pentru noua viață, care urma să înceapă, ca toate viețile etern amânate, în vară, printr-un concediu. Dar a venit o moarte. În locul unei vieți de la zero, a venit o moarte după 40 de ani de muncă.

Autoritățile chineze ezită

Dan Sandu era fidel muncii pe mare și muzicii generației lui. Răsuna toată casa când asculta Abba. Cățelușa durdulie cerea să fie scoasă afară. Aceste secvențe rămân în trecut, n-au apucat să se repete în noua lui viață. Comandantul a murit pe 19 aprilie și acum e înghețat într-o cameră frigorifică a navei, într-un port din China. 

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

De trei luni, soția și cei doi copii, ajutați de un avocat, insistă la Ambasada și Consulatul României din China ca să-l repatrieze. Însă autoritățile chineze amână procesul din cauza punctului de plecare al vaporului: India, unde a apărut varianta Delta a coronavirusului, considerată de specialiști cea mai contagioasă de până acum.

Pensie de 1.770 de lei

Bărbatul nu se vaccinase. A fost o chestie de contratimp, spune Gabriela Sandu, soția lui. Se gândea că nu mai are cum să-și facă rapelul, odată plecat în cursă. 

În pandemie, Dan Sandu mai avusese un singur voiaj, din ianuarie până în iunie 2020. Era precaut, chiar „exagerat”, își amintește Gabriela Sandu. Purta mască întotdeauna pe nava Vantage Wave – de mărfuri generale – și a reorganizat spațiul de întâlnire cu ceilalți membri ai echipajului. Nu-i mai primea în cabina lui, ci se vedeau într-o cameră la parter, unde îi lăsau tot ce era de semnat.

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Soția nu-și dorea ca el să plece din nou în 2021, mai ales că pandemia continua să ia vieți, așa că l-a îndemnat să spună că e bolnav și că nu mai poate naviga. 

În plus, primea o pensie de numai 1.770 de lei. 

Portul indian Paradip, locul unde echipajul a început să se simtă rău 

Cât a avut treabă comandantul în porturile din India, numărul de cazuri de COVID creștea acolo pe zi ce trecea. În Paradip, la sud de Calcutta, pe coasta Golfului Bengal, șeful de echipaj a făcut febră și frisoane. 

L-a văzut un medic din port, rememorează Gabriela Sandu, din informațiile primite de la soțul ei. Doctorul l-a trimis pe marinar la spital pentru test COVID, după care colegul lui Dan a revenit într-o cabină a vaporului pentru izolare. „Îl întrebam cum se simte, îmi spunea că tușește de se învinețește, nu putea să mai respire”, spune femeia. Apoi, și un ofițer a avut febră și frisoane. Între timp, a venit testul șefului de echipaj: ieșise negativ.

Ultima discuție pe WhatsApp

Joi dimineață, pe 15 aprilie, înainte să plece din Paradip peste apele Oceanului Indian, prin strâmtoarea Malacca și, mai departe, spre China, Dan Sandu a vorbit cu soția la telefon. A sunat-o și pe fiica lui, ceea ce se întâmpla rar când călătorea cu munca. Femeile au auzit aceleași sunete: vocile marinarilor și cum ridicau scara. I-a spus fiicei că voia să-i audă pe ea și pe nepot și că mai vorbesc când ajunge în China. 

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Vineri dimineață, de pe drum, i-a scris soției pe WhatsApp că el e bine, iar sâmbătă, că se simte puțin răcit. Luni dimineață a murit.  

Soția și copiii au angajat un avocat și au încercat să grăbească întoarcerea. La un moment dat, au propus să-l aducă în țară incinerat, dar au fost refuzați. Li s-a sugerat și înmormântarea în Marea Chinei de Sud, adică aruncarea trupului peste bord. 

Recent, autoritățile chineze s-au răzgândit, spune Gabriela Sandu, și ar fi de acord cu incinerarea, însă familia ar trebui să renunțe la autopsie și să semneze că a luat la cunoștință că a fost o „moarte naturală”. Soția navigatorului vrea să-i ajute Consulatul României la Shanghai să obțină actele medicale care ar trebui să fie pe navă, ca să afle ce s-a întâmplat cu bărbatul. Altfel, familia nu vrea să abandoneze autopsia. 

MAE spune că va fi debarcat trupul 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat pentru Libertatea că le-a solicitat autorităților din țările aflate pe traseul navei Vantage Wave – Indonezia, Singapore, Malaysia și Coreea de Sud – să permită debarcarea și repatrierea trupului lui Dan Sandu. Acestea i-au refuzat, în contextul restricțiilor din pandemie, iar vasul și-a continuat călătoria spre China. De curând, „autoritățile chineze competente au confirmat acordul pentru debarcarea trupului neînsuflețit, în anumite condiții, cu îndeplinirea formalităților solicitate de legea chineză de prevenire și control pe timpul pandemiei de COVID-19”, mai transmite MAE.

Mii de marinari români au fost risipiți de pandemie și țintuiți în toate colțurile lumii. Anul trecut, când Dan Sandu era acasă, a murit pe același vapor unul dintre colegii lui, șeful mecanic, iar repatrierea din Sudan a durat peste patru luni. Așteptarea a fost dificilă și pentru familie, și pentru colegi. Sandu îi spunea soției că nici nu-i mai venea să sune, să se intereseze de situație, la cât de încet se mișcau lucrurile.

În aprilie, luna când a decedat Dan Sandu, un căpitan de navă italian a murit la bord și vaporul a rămas într-un port din capitala Indoneziei, pentru că nu s-a permis debarcarea trupului. Dar aprobarea repatrierii a durat mai puțin decât în cazul românilor, cam șase săptămâni. 

Despărțirea temporară de Dan și după moarte e un soi de prelungire a voiajelor îndelungi și a despărțirii îndurate pe timpul vieții. Răbdarea face parte din convenția dură a vieții de soție de marinar. Dar acum, dintr-o dată, totul i se pare foarte greu de dus.

O casă plină de amintiri

Într-un apartament din București, Gabriela Sandu, o femeie de 64 de ani, vorbește despre soțul ei la prezent. „Suntem constănțeni, dar din 2005 ne-am mutat în Sinaia, pentru că eu am avut probleme cu o alergie. Sinaia a fost orașul nostru de suflet, am fost prima dată acolo împreună după ce ne-am căsătorit. Casa e plină de amintiri, avem busolă pentru orientare după stele, o plachetă de la un vapor tăiat”.

În ultimul an, Gabriela și Dan au făcut drumuri de la Sinaia la București și înapoi, ca să își ajute cei doi copii să-și crească nepoții, iar în ultimele luni au locuit în București într-un apartament al fetei. Din sufrageria de-aici lipsesc poveștile călătoriilor pe mare, păstrate în locuința din Bucegi. Sunt, în schimb, jucăriile nepoților, un camion mare, roșu, îți ia ochii.

A venit la ea cu un inel

Dan Sandu s-a născut într-o familie de croitori, pe 10 noiembrie 1952. El și soția, cu patru ani mai tânără, se cunoșteau din copilărie, când erau vecini la curte. Se mai vedeau când el îi vizita pe fratele și pe părinții ei, dar atunci nu se simpatizau.

S-au împrietenit când ea era în liceu, iar el, student la Institutul de Marină. La un an după ce și-au terminat amândoi studiile, viitorul comandant s-a întors dintr-un voiaj – a navigat în acel an – și i-a făcut o surpriză. A vizitat-o acasă cu un inel și a întrebat-o: „Vrei să fii soția mea?”. Gabriela Sandu avea 19 ani.

Prima dată a intrat în cameră mama ei, care „a rămas fără glas” când a aflat despre cererea în căsătorie. Tatăl fetei i-a sfătuit să se mai gândească. Tânărul marinar se temea că, dacă mai pleacă pe mare, o va pierde; își dorea o familie. Până la urmă, s-au căsătorit în 1976.

Absent de la nașterea celor doi copii

Când soția l-a născut pe Andrei, primul lor copil, bărbatul era în China și a revenit după vreo trei luni de la eveniment. Aceasta l-a anunțat printr-o scrisoare, iar când s-au întâlnit acasă i-a povestit cum le-a dat de băut colegilor, de fericire, mai ales că aveau băiat. S-a întors în Constanța după șase luni, cu plete, ține minte soția. Șase ani mai târziu, când a născut-o pe Laura, navigatorul era în Albania, de unde a revenit mai repede decât din China.

La 29 de ani, Dan Sandu a devenit comandant. Până în 1990 a lucrat la Navrom, apoi a fost delegat la Navlomar, care avea și vapoare petroliere – atunci a fost pe nava Libertatea. După Revoluție, a muncit pentru trei companii din Grecia, printre care și Vantage Shipping Lines.

Nu se plângea niciodată de greutățile meseriei. „Doar pe Libertatea i-a fost teamă”, își amintește soția. „Erau instalații de gaze care trebuiau să funcționeze foarte bine și nu prea era așa, se pleca la risc. Pentru cine se ducea acolo șase luni, era cea mai mare bătaie de cap”. 

„O viață pe care o petreci singur”

În general, pe mare avea nopți întregi nedormite, trebuia să ia decizii rapide. „Eu voiam o viață liniștită, să-mi văd de casă. Am fost cu picioarele pe pământ, iar el, cu capul prin nori”, crede soția.

„Sunt niște bani și niște avantaje, dar e o viață pe care o petreci singur. Copiii au crescut și i-a văzut din perioadă în perioadă”. La început, voiajele erau mai lungi, de patru, șase, nouă luni, după aceea a făcut și mai scurte. „În nicio căsnicie nu sunt doar zile frumoase, există discuții și momente dificile, dar am trecut peste ele, am fost mai îngăduitori sau, dacă unul dintre noi a fost mai încăpățânat, a cedat celălalt”. 

Calm în mijlocul furtunilor 

Dan nu a fost singurul navigator din viața Gabrielei. Și tatăl ei a umblat pe mări. Ca într-un ciclu al răbdării, rostogolit din generație în generație, familiile înțeleg sau se enervează.

„Dan a fost și o fire mai aventuroasă, voia să vadă, să cunoască”, spune Gabriela Sandu. „E o meserie pe care nu o poate face oricine, te solicită mult”.

L-a mai însoțit în voiaje, mai ales înainte de Revoluție, când era posibil. „Am prins furtună în Biscaya (n.r. – golf din nordul Spaniei), nu am văzut în viața mea așa ceva. Câtă stăpânire de sine avea! Se ridica vaporul, care avea lemne ancorate pe punte, se rupeau lanțurile cu care erau legate și zburau buștenii. Când se ridica vaporul, credeam că ne răsturnăm, după aceea intram în apă și vedeam cum vine celălalt val peste noi. Căpitanul striga la el că ne scufundăm, că murim! I-a spus să tacă din gură, să nu-i mai panicheze pe ceilalți”.

„Întotdeauna glumea”

Amintirile colegilor întregesc memoria marinarului Dan Sandu. Gheorghiță Gafton, unul dintre ei, l-a cunoscut pe comandant în 1995. Au lucrat împreună la una dintre firmele din Grecia, înainte de Vantage, și au petrecut de două ori câte nouă luni pe vas. 

Cu 9 ani mai mic decât Sandu, Gafton era căpitan și a dat examenele de comandant după ce a prins curaj văzându-l pe el la treabă. I se părea un bun pedagog. „Cu el am prins cea mai mare furtună pe care am întâlnit-o vreodată, în 1996, când mergeam din America spre Coreea. Era foarte calm. În situațiile astea mulți se exteriorizează, îi vezi crispați. Nu era nervos sau trist, întotdeauna glumea”, povestește Gafton. „Ultima oară am vorbit în ianuarie-februarie. Mi-a zis că ar mai face un voiaj, că se plictisește la București”.

N-a vrut să rămână în străinătate pe vremea lui Ceaușescu 

Soția își amintește călătoriile împreună, partea lor de alinare. Se simțeau bine în excursii, mai ales în Turcia și în Grecia, unde li se păreau prietenoși oamenii. După Revoluție, au cunoscut împreună Europa, dar luau în general mașina, nu avionul, pentru că navigatorul se temea. Au zburat doar acum doi ani, la Roma. Pe mare avea curaj, dar la înălțime se gândea că e greu să supraviețuiești dacă apare o situație neprevăzută.

În Turcia, Dan Sandu și familia lui au ajuns imediat după Revoluție, după niște zile euforice, când au trăit evenimentele la Constanța. Ca mulți alți români, câteva nopți abia au dormit, erau optimiști și credeau că țara va merge rapid înspre bine. 

Deși i s-a propus, înainte de 1990, în timpul unor voiaje, să rămână în Statele Unite, comandantul n-a făcut-o de grijă că asta i-ar fi afectat pe ceilalți marinari din familie, dar și pe soție și copii. Unii colegi de-ai lui au rămas însă. „Când venea din voiaj stăteam la povești, era și o lume nouă pentru noi, care eram închiși”, își amintește soția. „Uneori se întreba de ce n-am plecat atunci”.

Curajul omului în tricou

Ce ne amintim din viața alături de ceilalți? Momentele când ceilalți ne acceptă și ne încurajează, spune Gabriela. Când ea a avut probleme de sănătate, Dan n-a contenit să aducă optimism în relație. Pe femeie o îngrijora faptul că ar putea fi diagnosticată cu cancer, după ce bunicii, tatăl și unchiul ei au murit de această boală. Dar soțul ei o încuraja, îi spunea că nu o să i se întâmple așa ceva. Și au trecut cu bine peste.

Avea și el încăpățânările lui. Nu prea suporta cămășile; Dan purta tricouri, abia se îmbrăca la costum la evenimente. La nunta fiicei lui își tot întreba soția cât trebuie să mai țină cravata, care-l cam strângea. Nu punea preț pe îmbrăcăminte.

„S-a gândit numai la noi, nu s-a întâmplat să-mi doresc ceva sau să fie nevoie pentru copii și să nu am”, spune Gabriela Sandu. „Venea tot timpul cu lucruri pentru casă, să avem amintire. Mi-e și groază să mă duc la Sinaia să văd obiectele; pe unele le-am luat împreună, pe altele le-a cumpărat el”. 

Eternitatea și marea

Groaza cea mare rămâne însă incertitudinea. Vrea ca Dan să ajungă aici, într-un cimitir. „Contează să ai un loc unde să te duci să-i povestești ce s-a mai întâmplat”, spune soția. 

Nu e de acord ca marea, care i-a luat lui Dan tinerețea, maturitatea, să-i ia și eternitatea. „Am văzut în filme cum se aruncă cenușa decedaților pe munte sau în mare. Nu știu dacă aș putea, chiar dacă el a iubit atât marea. Aș vrea să-l știu acolo unde o să fiu și eu, când va veni momentul. Să fim iar împreună”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro