Această lege privind ”libertatea religioasă” ilustrează tensiunile între Biserica ortodoxă sârbă, principala instituţie religioasă a ţării, şi Guvernul muntenegrean. Textul prevede naţionalizarea bunurilor pe care bisericile nu pot dovedi că le deţineau înainte de 1918. La acea dată, Muntenegru şi-a pierdut independenţa şi a fost integrat în Regatul sârbo-croato-sloven.

  • Biserica ortodoxă sârbă deţine sute de mănăstiri şi mii de metri pătraţi de teren în acest mic stat balcanic în care 72% din cei 620.000 de locuitori sunt ortodocşi.

Biserica acuză guvernul că vrea ”să spolieze” aceste bunuri, denunţând legea ”răuvoitoare”. Prin vocea lui Dusko Markovici, prim-ministru, autoritățile susține că legea îşi propune să facă lumină asupra a ceea ce aparţine bisericii şi respectiv statului.

Nu vom alunga preoţii din siturile ortodoxe sârbe.

Dusko Markovici, prim-ministru

Joi seară, după rugăciunea de la Catedrala Învierea lui Hristos din Podgorica, prelații au condus mulțimea pe străzile Capitalei, săvârșind o liturghie pentru mântuirea și sănătatea tuturor cetățenilor din Muntenegru și din întreaga lume.

De menționat că la redactarea acestei știri, nici un caz de coronavirus n-a fost raportat în Muntenegru.

Lumea e, însă, foarte îngrijorată, fiindcă suntem o țară mică, iat turismul este la pâmânt din cauza covid-19. Cu toată temerea față de virus, aproape 100.000 de oameni au fost pe străzile din țară joi!

Ivan Ivanovici, jurnalist muntenegrean.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Protestele durează de mai bine de o lună și vor fi reluate în weekend.

Urmărește-ne pe Google News