Piețele din Timișoara au rămas deschise pe perioada stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a-i feri pe cumpărători, dar și pe vânzători de temutul virus, reprezentanții societății care administrează piețele din oraș au luat mai multe măsuri de protecție împotriva noului coronavirus. Printre altele, au împărțit măști de protecție și mănuși comercianților, dar și dezinfectant și au amplasat tăvițe cu preșuri îmbibate în clor la intrarea în piețe.
Zilele acestea, Piețe S.A. a cumpărat cinci tuneluri de dezinfectare, pe care le vor amplasa în cinci piețe din oraș: Iosefin, Badea Cârțan, 700, Doina și Dacia. Un tunel va fi mutat din Piața Dacia în zilele în care funcționează piața volantă de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”.
„Au fost achiziționate cinci tuneluri pentru dezinfectare, care vor fi amplasate în halele de carne și lactate din piețele Iosefin, Badea Cârțan, 700, Doina și Dacia. Tunelul din Dacia este unul mobil care va fi adus în piața volantă de la stadion. Iată, se fac eforturi și în societățile aparținătoare de primărie, în speță în Societatea Piețe SA, pentru a ne proteja de infecție. Activitatea aceasta trebuie să continue”, a anunțat primarul Timișoarei.
Cele cinci tuneluri vor fi disponibile abia de săptămâna viitoare, pentru că Societatea de Piețe încă așteaptă să ajungă substanțele comandate. Tunelurile vor fi dotate cu dezinfectanți care îi vor stropi pe cei care vor trece prin ele.
Un singur tunel a costat 3.808 lei cu tot cu TVA, astfel că Piețe S.A. a plătit aproape 20.000 de lei pe cele cinci bucăți. Le-a cumpărat de la o firmă din Arad.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tunelurile cu dezinfectant nu ar fi atât de utile în lupta cu coronavirusul. La întrebarea dacă „stropirea corpului cu alcool sau clor ucide noul coronavirus”, experții OMS au răspuns că „stropirea cu astfel de substanțe poate fi dăunătoare pe haine sau pentru ochi ori gură”.