Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anunțat că începând de astăzi va sista furnizarea agentului termic către municipiul Lupeni. Decizia a fost luată după ce administrația locală s-a angajat să sprijine societatea de termoficare însă nu a făcut acest lucru.

Creditorii au hotărât în ședința din 5 februarie atât sistarea furnizării agentului termic cât și a activității de colectare și transport deșeuri menajere. Noi am prezentat situația creditorilor, situația juridică a societății, faptul că nu mai deținem licențe, greutatea cu care încasăm creanțele și a fost adoptată această hotărâre”, a declarat pentru Gazeta de Dimineață Dana Balaș reprezentantul General Activ Expert IPURL.

Următoarea localitate care va rămâne fără agent termic în sistem centralizat este municipiul Vulcan. Și aici societatea de termoficare este în faliment, iar problemele sunt aceleași ca la Lupeni.

Ce încasăm nu acoperă cheltuielile pentru că sunt pierderile din sistem, care nu sunt din vina noastră. Am avut adunarea creditorilor și spun că cine comandă plătește. Eu nu mai am de unde. E problema primăriei să asigure în continuare agentul termic”, a declarat Deli Alic, reprezentantul Qantum SPRL Deva, lichidatorul judiciar al Termoficare Vulcan.

În acest timp, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, susține că administrația locală nu are nicio soluție, iar singura soluție pentru ca oamenii să beneficieze în continuare de căldură este ca Complexul Energetic Hunedoara să își asume în continuare pierderile.

În total, societățile de termoficare din Valea Jiului au acumulat datorii către furnizorul de agent termic în valoare de  124.105.398 lei. Din această sumă, contravaloarea energiei termice este de 72.485.527 lei, iar penalitățile sunt în valoare de 51.619.871 lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News