La aceaste acțiuni au participat, sâmbătă seară, un efectiv de 40 de pompieri, care au acționat la stingerea incendiilor de vegetație din localitățile Jugureni (două locații) și Lapoș.
„La incendiul de vegetaţie de la Jugureni sunt 60 de hectare, în două locaţii. Un alt incendiu a izbucnit la Lapoş, se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 150 de hectare. La cele trei incendii acţionează 42 de pompieri”, a precizat, într-un comunicat, ISU Prahova.
Prima alarmă s-a dat la Jugureni, unde focul a cuprins un total de 60 de hectare, pe două suprafețe distincte.
Apoi, alarma a sunat și în Lapoș, unde pompierii au intervenit sâmbătă noapte pentru stingerea unei suprafețe de 150 de hectare de vegetație uscată.
În total, în Prahova au fost mistuite de foc doar într-o singură zi 210 hectare de vegetație uscată.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată din cauza vântului, pericolul de propagare a incendiilor find foarte crescut.
Aceste incendii au apărut din cauza unor localnici, care au dat foc suprafețelor pentru igenizare, iar vâlvătaia s-a propagat rapid, din cauza vântului.
Tocmai de aceea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a făcut un apel pentru oprirea de urgență a acestor practici.
”Facem apel la populaţie să oprească igienizarea terenurilor prin ardere deoarece consecinţele pot fi foarte grave, iar incendiile se pot propaga cu uşurinţă la locuinţe, anexe şi fond forestier”, a fost mesajul ISU Prahova.
FOTO: ISU Prahova – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro