Panoul din spatele Muzeului Județean de Istorie își extrage ideea din cea care apare în filmul din 2017,  „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”.

În Ploiești a apărut un panou împotriva procurorilor Onea și Portocală, după modelul filmului „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”!

Imagine din filmul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

În peliculă, o mamă, a cărei fiică a fost violată și ucisă, a cumpărat trei panouri publicitare la marginea localității ca să-l acuze de nepăsare pe șefil poliției, care nu făcea suficient pentru prinderea răpitorilor și rezolvarea cazului.

Revenind la panoul din Ploiești, în momentul de față nu se știe cine este plătitorul anunțului, însă acesta a enumerat în mesaj o serie de fapte penale pe care le atribuie procurorilor ploieșteni.

„- Denunțuri false

– Martori șantajați, amenințați

– Poligraf măsluit

– Prejudicii inventate

– Martori protejați cu multiple identități

– Probe informatice trucate”

Apariția panoului publicitar vine în contextul în care, în urmă cu două luni, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins cererea de încuviințare a arestării lui Mircea Negulescu, zis „Portocală” și a lui Lucian Onea.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Solicitarea fusese depusă de Adina Florea, procuror şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Ce acuzații li s-au adus procurorilor

Iniţial, Lucian Onea a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, iar Mircea Negulescu pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiune nedreaptă.

Ulterior, a fost extinsă urmărirea penală pe numele lui Mircea Negulescu pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor Justiţiei, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, Lucian Onea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Potrivit Parchetului General, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti. Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.


Citește și:

CSM a respins cererea de încuviințare a arestării lui Mircea Negulescu și Lucian Onea

Lucian Onea a fost revocat din DNA. Decizia luată de CSM

Tolo: Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI