Recomandându-se instanțelor primar al sectorului 4 și șef al organizației PSD Sector 4, Daniel Băluță a înaintat zeci de acțiuni împotriva ziarului Libertatea în ultimul an. Printre ele s-a numărat o plângere la DIICOT. Procurorii au clasat plângerea, motivând că primarul Băluță „nu a indicat în concret vreo minimă conexiune” împotriva ziariștilor.

Băluță a atacat în instanță atât clasarea DIICOT, cât și articolul în care Libertatea a comentat închiderea cazului.

Până la finalizarea acestor procese, primarul a mai deschis încă unul. El a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 ca, printr-o ordonanță președințială, ziarul să fie obligat să îndepărteze urgent articolul despre clasarea DIICOT și Libertatea să nu mai scrie nimic despre persoana lui, în viitor, până când primele procese nu se vor finaliza.

„Este disproporţionat să ştergi un articol; este afectat dreptul publicului de a fi informat; chiar şi în jurisprudenţa CEDO este o măsură extremă să ştergi un articol; articolul are bază factuală”, au fost câteva dintre argumentele Dianei Hatneanu, avocata jurnaliștilor de investigație, așa cum au fost reținute ele de către motivarea primei instanțe. Primă instanță care, prin verdictul pronunțat de judecătorul Andrei Tutunaru, a respins ambele cereri ale lui Daniel Băluță.

Astfel, interzicerea absolută de a publica în viitor orice articol despre un om politic sau în legătură cu acesta (chiar dacă pe o perioadă limitată de timp) reprezintă o măsură care nu poate fi admisă în nicio circumstanță.

Andrei Tutunaru, judecător:

Liderul PSD a făcut apel. Acțiunea a fost judecată de magistrații Ana Maria Garofil, președinta completului, și Ecaterina Florea, de la Secția a IV-a civilă a Tribunalului București. 

„Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul reclamant”, a fost sentința instanței. Este primul dosar încheiat definitiv. Motivarea nu este încă publicată.

În urmă cu un an și accentuat în ultimele luni, Daniel Băluță a început un șir de acțiuni împotriva presei de investigație, care au adus România pe sistemul de alertă al Comisiei Europene la capitolul amenințări de stat împotriva jurnaliștilor și a libertății de exprimare. 

În afară de zecile de acțiuni contra Libertatea, procese, reclamații penale și plângeri la CNCD, primarul Băluță a făcut plângeri penale contra revistei Newsweek și a reclamat la CNA emisiunea de investigații jurnalistice „România te iubesc” de la PRO TV, unde a pierdut în fața reporterilor. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News