Jurnalistul a subliniat, în intervenția sa în direct în emisiune, că este important să aflăm în ce a constat colaborarea lui Mugur Isărescu cu Securitatea, ce a făcut mai exact în comunism.
„Trebuie văzut şi ce anume a făcut, dacă a dat note informative care au avut consecinţe asupra unor persoane, dacă a făcut poliţie politică”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Totuși, gazetarul nu crede că guvernatorul Băncii Naționale a României își va pierde funcția, dacă instanța confirmă decizia CNSAS.
„Sunt mulţi care vor spune: Ei şi ce? Nu mai are relevanţă această informaţie acum”, a mai declarat acesta.
Principalele declaraţii ale lui Cristian Tudor Popescu:
- Ar fi fost de mirare ca Mugur Isărescu să nu fi colaborat cu Securitatea, având în vedere poziţia sa dinainte de 1989. A lucrat la Institutul de Economie Mondială, unde avea acces la documente.
- Domnul Dăianu a colaborat, de asemenea, cu Securitatea.
- Vedem ce spune Curtea de Apel Bucureşti în cazul lui Isărescu.
- Domnul Isărescu nu a depus o declaraţie, pentru că legea nu i-o cerea, nu putea fi verificat, până recent, în calitate de colaborator al Securităţii. Bănuiesc că nu se află în situaţia de fals în declaraţii.
Dacă se află, este într-o situaţie invalidă moral. Nu a făcut niciodată declaraţii cu privire la colaborarea cu Securitatea. Trebuie văzut şi ce anume a făcut, dacă a dat note informative care au avut consecinţe asupra unor persoane, dacă a făcut poliţie politică.
Cristian Tudor Popescu:
- Rămâne de văzut, dar dacă va fi declarat colaborator, nu cred că va fi schimbat din această funcţie.
- De multe ori, această colaborare cu Securitatea a însemnat o trişerie în raport cu societatea. Securitatea dă nişte beneficii: menţinerea unui om într-o funcție cheie.
A colabora cu Securitatea însemna a fura startul în raport cu colegii tăi de generaţie.
Cristian Tudor Popescu:
- Am putea foarte bine să nu mai aflăm, după 30 de ani în care Mugur Isărescu a condus Banca Naţională a României şi a avut un rol esențial în România. Are 71 de ani.
- Sunt mulţi care vor spune: Ei şi ce? Nu mai are relevanţă această informaţie acum.
- Din punct de vedere moral, este bine ca ea să fie cunoscută publicului, după hotărârea justiţiei în acest caz.
- Nu a depus o declarație că nu a colaborat cu Securitatea. Dacă a depus, e fals în acte publice şi nu se mai pune problema să deţină această funcţie.
În emisiunea Adriana Nedelea LA FIX a intervenit și consilierul de strategie al guvernatorului BNR Adrian Vasilescu.
„Poziția BNR este că Mugur Isărescu nu a colaborat cu Securitatea. Această poziție este susținută de trei documente ale CNSAS prin care confirmă că nu a colaborat cu Securitatea”, a declarat Adrian Vasilescu.
Acesta a preciza care sunt cele trei documente din care rezultă că Mugur Isărescu nu a fost colaborator al Securității: „A avut de la CNSAS, pe baza unei analize, o decizie de necolaborare”. E o adeverință la dosar, mai are încă una în 2002 și încă una după 2002 prin care CNSAS confirmă sau admite că nu a fost colaborator al fostei Securități”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro