Principalele declarații ale lui Cătălin Drulă:
Despre propunerile lui Dan Barna
- Noi am spus de la început că aceste negocieri nu sunt despre funcții și persoane, nici despre Dan Barna, nici despre mine. Este important să avem un echilibru și un parteneriat solid care să ducă la o guvernare pe 4 ani, asta este preocuparea noastră, a celor de la USR PLUS. Noi ne-am axat foarte mult pe programul de guvernare și pe departajarea responsabilităților în structura parlamentar, guvernamentală care să ne da siguranța că acest parteneriat va ține 4 ani ca să nu avem o poveste cu final anticipat și nefericit.
- Pasul de azi este în această direcție și sper să facem cu viitorii parteneri PNL și UDMR să facem progrese mult mai bună față de cele avute în ultimele zile către încheierea unui acord.
Despre negocierile cu PNL și UDMR
- După discuțiile de duminică care au durat 2 ore maxim, noi ne-am dorit să reluăm aceste discuții, nu am încă niciun semnal în această direcție despre momentul când s-ar întâmpla, însă sper să fie cât mai rapid. Noi și azi suntem pregătiți pentru reluarea discuțiilor. Așteptăm ca toți partenerii să reia discuțiile.
- E o dovadă de leadership cred într-un moment în care presiunea este pe o persoană, un lider face un mare gest când arată că nu este despre el.
Despre reacțiile PNL și UDMR
- Decizia lui Dan Barna este o decizie la care are dreptul și e ca în bancul acela: ai bască nu ai bască, tot e rău. Până ieri era despre faptul că ar fi vrut cumva pentru sine, deși ne-a spus de la început că este pentru USR PLUS, o dorim pentru a ne reprezenta alegătorii. Ne-au dat un mandat și în mod legitim se așteaptă să obținem niște lucruri.
- Am avut aceste discuții sâmbătă și duminică fără să facem un progres și decizia de a se extrage o persoană dintr-o anumită situație în care este presiune și povestea devine despre un nume, este o decizie la care are dreptul persoana respectivă.
- Nu i-aș lua-o în nume de rău lui Ludovic Orban dacă ar anunța un lucrul de genul acesta, e totuși dreptul tău de a decided asupra ta, când atenția publică se ducea pe funcții și persoane.
- Mă bucur de încrederea care mi-a fost acordată, dar nu este nici despre numele meu, este vorba de un parteneriat credibil și onest.
Despre renunțarea PNL la șefia Camerei Deputaților
- Asta nu pot să știu, eu vreau să reluăm discuțiile și să vedem ce variantă găsim. Am pus două variante, și cei de la UDMR au avut aceeași poziție. Nu poate un partid să aibă primele două funcții ca importanță din această construcție, pentru că trebuie să avem un echilibru între partenerii din coaliție. Există varianta în care USR PLUS să dea premierul și PNL la Camera Deputaților. Îmi doresc să avem un Guvern până la finalul acestui an.
USR-PLUS nu renunță la funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar schimbă numele candidatului, în locul lui Dan Barna fiind propus Cătălin Drulă. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Barna, care a precizat că își retrage candidatura pentru a depăși blocajul negocierilor pentru formarea coaliției de guvernare.
Barna a mai propus ca el, Ludovic Orban și Kelemen Hunor să fie vicepremieri în Guvern. Anunțul a venit la scurt timp după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a discutat la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.
Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.