FERIGA
Purifică aerul, dar contribuie, prin procesul de transpiraţie, şi la sporirea umidităţii în casele în care aerul este uscat. Şi palmierul reglează nivelul umidităţii din locuinţa ta.
FICUSUL
Îmbunătăţeşte calitatea aerului din casă. Frunzele acestuia absorb câteva substanţe toxice periculoase care se regăsesc în aerul din locuinţe: benzenul, tricloretilena şi formaldehida (o substanţă toxică din mochete şi din materialele din care sunt confecţionate canapelele).
IEDERA
Este o altă plantă ornamentală care contribuie la împrospătarea şi curăţarea aerului de toxine. Absoarbe nu doar substanţe precum benzenul, tricloretilena, toluenul sau formaldehida, dar şi-a dovedit eficienţa şi în combaterea poluării electromagnetice generate de aparatura electronică şi electrocasnică din casă.
CACTUSUL
Filtrează eficient aerul, prin absorbţia de noxe şi toxine şi degajarea de oxigen, esenţial pentru respirarea unui aer curat.
DRACAENA
E foarte utilă în purificarea aerului, în special atunci când renovezi casa.
FILODENDRONUL
Degajă o cantitate mare de vapori de apă şi umidifică astfel camerele cu aer uscat.
AZALEEA
Are proprietatea de a purifica aerul, elimină formaldehida şi xylena, substanţe toxice frecvent răspândite în aerul din încăperi.
VOALUL MIRESEI
Absoarbe în 24 de ore până la 95% din monoxidul de carbon prezent în fumul de ţigară.
CRINUL PĂCII
Are proprietatea de a absorbi rapid fumul de ţigară, dar şi alte noxe răspândite în aer şi de a elibera oxigenul necesar pentru o respiraţie sănătoasă.
CRIZANTEMA
Purifică aerul şi absoarbe noxele din mediul înconjurător.

 
 

Urmărește-ne pe Google News