Aproape 60% din elevii din ciclul de învăţâmânt secundar din Uniunea Europeană studiau cel puţin două limbi străine în anul 2014, pe primele locuri fiind elevii din Luxemburg (100%), Finlanda (98,5%), Italia (98,4%), Estonia (96,3%) şi România (95,6%).
Potrivit datelor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), la polul opus, mai puţin de 10% din elevii din ciclul secundar studiau cel puţin două limbi străine în Ungaria (6,3%), Irlanda (7,9%) şi Austria (9,5%). La nivelul UE, aproape 18 milioane de elevi din ciclul de învăţâmânt secundar, respectiv 98,6% din toţi elevii de la acest nivel, studiau cel puţin o limbă străină în 2014 iar din aceştia aproape 11 milioane (59,9%) studiau cel puţin două limbi străine. Engleza este de departe cea mai populară limbă străină în ciclul de învăţâmânt secundar, fiind studiată de peste 17 milioane de elevi (97,3%), urmată de franceză cu 5 milioane de elevi (33,7%), germană cu 3 milioane de elevi (23,1%) şi spaniolă care este studiată de 2 milioane (13,1%).
Situaţia este similară în România, unde limba engleză este cea mai studiată limbă străină de către elevii din ciclul de învăţâmânt secundar (99,4% din cei aproximativ 790.000 de elevii), urmată de franceză (84,6%). De altfel, limba franceză este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în şapte state membre, cele mai mari procente fiind înregistrate în Cipru (88,1%), România (84,6%), Italia (67,7%) şi Portugalia (64,7%).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro