În Anul Centenarului Marii Uniri, TVR Internaţional este vocea care cheamă la unitate românii de pretutindeni şi a conceput un program amplu menit sa-i ajute pe aceştia să-şi păstreze sau să-şi recupereze identitatea naţională. De aceea a fost conceput proiectul “În spatele frontului”, un serial docudramă în 6 episoade ce aduce în prim plan personaje reale care au luptat pe front, au ajuns prizonieri, au murit pentru ţara lor ori au trădat din motive neclare.

Reporterii Libertatea au experimentat ce înseamnă să fii actor de film pentru o zi şi cum se lucrează pe platoul de filmare al docudramei realizate de TVR.

Realizatorii filmului au pornit de la constatarea că din manualele de istorie aflăm doar informaţii despre luptele eroice duse de Armata Română în Primul Război Mondial, iar tratatele de specialitate vorbesc în termeni reci despre eroism, strategii, trădări, masacre, victorii şi înfrângeri. Aproape nimeni însă nu vorbeşte despre oameni. Ce făceau soldaţii când nu luptau? Cum era viaţa lor în momentele în care nu erau în tranşee sau nu atacau poziţiile inamice? Care era viaţa celor de acasă? Cum au reuşit femeile să ducă “frontul” din spatele frontului?

Reconstituind atmosfera în care s-a purtat războiul, serialul vorbeşte şi despre spionii care invadaseră România imediat după 1914, fiecare slujind pe altcineva. De ce era atât de importanta România în acest conflict? De ce ne curta Germania, de ce Regele Ferdinand I a decis intrarea noastră în război alături de aliaţi? Cum se trăia în Bucureştiul ocupat de armatele germane şi bulgare? Cum s-a înfăptuit România Mare?

Toate momentele de docudramă se împletesc cu explicaţii şi contextualizări ale istoricului Alin Matei, prodecanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Titlurile episoadelor sunt: “Neutralitatea”; “La arme”; “Eroi şi trădători”; “Prizonierii de război”; “Viaţa în timpul ocupaţiei” şi “Misiunea militară franceză”.

Construcţia epică a filmului se întemeiază pe prezenţa a doi amfitrioni: jurnalistul Mihai Constantin, prezentatorul Telejurnalului, care încearcă să afle cât mai multe despre viaţa combatanţilor, şi specialistul în acest domeniu, istoricul Alin Matei, care îi va ghida pe telespectatori prin tumultul acelor ani. Cei doi ne istorisesc întâmplări mai puţin cunoscute, petrecute în timpul Primului Război Mondial.

Baza documentară a filmului o constituie jurnale de front, scrisori şi fotografii din care au fost desprinse personajele cu poveştile lor de viaţă.

Filmele sunt o producţie a Televiziunii Române – TVR Internaţional în colaborare cu MinisterulCulturii. Scenariul şi regia aparţin Ruxandrei Ţuchel, iar producători sunt Ruxandra Ţuchel şi Ioana Mureşan.

Ruxandra Ţuchel, pe platoul de filmare, explicând conceptul istoric ce a stat la baza realizării docudramei „În spatele frontului”

„Producţia a început la finalul anului trecut, primele episoade le-am filmat în toamnă. Sunt 6 episoade, iar acum avem 4 episoade gata, iar în luna iulie o să filmăm ultimele două episoade. Avem figuraţie, avem actori, avem Asociaţia Tradiţii Ostăşeşti, care se ocupă şi de vestimentaţia istorică şi de arme, sunt actori foarte mulţi. Am stat uneori şi 30 de ore pe platou, s-a filmat foarte mult. Istoria nu este o poveste, nu trebuie privită ca o poveste, este ceva profund care ne caracterizează şi ne influenţează”, a declarat Ruxandra Ţuchel pentru Libertatea, chiar de pe platoul de filmare.

Printre programele realizate de TVR Internaţional, dedicate Centenarul Marii Uniri, mai trebuie menţionat şi proiectul “100 de poveşti depre Marea Unire – 5 minute de istorie”, în care istoricul Adrian Cioroianu propune rememorarea începutului României Mari. În cele 100 de poveşti prezentate telespectatorilor, trece în revistă principalele evenimente din PrimulRăzboi Mondial până la Constituţia din 1923, marcând momentele care, din agonia luptelor şi dramatismul tratativelor de pace, au generat “actul de naştere” al României Mari.

Un alt proiect este docudrama “Unirile Românilor”, împărţită în 6 episoade de film documentar despre biografii si evenimente de tinut minte care au însoţit pas cu pas unirile românilor cu ţara mamă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News