România este sub atenţionare de vreme rea, în special sudul României, care a primit avertizare de cod portocaliu din cauza ploilor abundente. Vântul suflă cu furie în majoritatea zonelor ţării, iar temperaturile au scăzut drastic, cu 10 grade mai puţin decât este normal pentru această perioadă.
Stratul de omăt este de 10 cm
La munte, iarna s-a instalat deja în forţă. A nins pe crestele Munţilor Bucegi, iar turiştii care au poposit ieri la cabana Babele au putut face primul lor om de zăpadă din acest sezon. “În cinci minute, era gata. A nins, nu jucărie!”, ne-a declarat o domnişoară aflată pe platoul Bucegilor. Stratul de omăt măsoară deja 10 centimetri şi ninge în continuare. În aceste condiţii, şi salvamontiştii sunt în alertă şi îi sfătuiesc pe turiştii dornici de aventură să nu se abată de pe traseele marcate. Vremea se va menţine rece şi în următoarele zile.
În Bucureşti, circulaţia se desfăşoară cu dificultate deoarece străzile sunt inundate din cauza ploilor ce au căzut în rafale în ultimele două zile