UPDATE 20.07 RCS-RDS susține că a luat măsuri de protecție a angajaților și clienților, iar echipele de teren care fac instalări sau intervenții au fost dotate cu măști, ochelari, mănuși, dezinfectant.

Comunicatul integral al companiei se regăsește la finalul articolului.

”În timp ce Digi 24 ceartă lumea că nu stă în case, pe noi, angajații de la RCS-RDS, ne trimit la instalări!”, spun oamenii celei mai mari companii de cablu. Reacția companiei
Titlurile care au rulat astăzi la televiziunea Digi24


Pe de o parte pe Digi 24 îi ia la țintă pe bătrâni că sunt nedisciplinați, pe de altă parte, le luăm banii și-i expunem și pe ei, când ne trimit în case să facem instalări, că noi mergem cam la patru cinci adrese pe zi. 

Angajați ai RCS-RDS:

De la declanșarea crizei de coronavirus, există o cerere mărită de montare de cabluri TV și de internet, iar RCS-RDS continuă să-și trimită oamenii pe teren, în casele celor care solicită instalarea, susțin mai mulți angajați.

Unii dintre angajați se plâng că sunt trimiși să lucreze fără suficiente echipamente de protecție și într-un mediu nesigur, ”riscând atât sănătatea noastră, cât și pe cea în ale căror case intrăm”.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

E vorba nu de cei de la mentenanță, ”care e normal să lucreze în foc continuu și au contact cu puțină lume, ci de cei de la instalări, care merg la clienții noi și intră în case”.

Angajați: ”RCS-RDS are o listă cu oamenii izolați și adresele lor”

”Compania a făcut pauză de instalări doar pe 16 martie, imediat după declararea stării de urgență. Apoi am luat-o de la capăt, ne obligă să mergem instalări ca să facă rost de clienți. Șefii ne-au spus că ei dețin o listă cu cei izolați, de unde or avea așa ceva?!”, susțin angajații RCS-RDS.

Lista cu oamenii în izolare s-a dovedit validă și utilă săptămâna trecută, povestesc angajații, ”când o echipă din Prahova a avut programare pentru instalare la o familie ce se afla în izolare. Ajunși acolo, li s-a comunicat că sunt pe listă și băieții din echipă au plecat”.

”Cum nu se știe cât de actualizată e lista cu cei izolați, se apelează și la o altă metodă. Ne pun ca oamenii să semneze o hârtie de unde vin. Uitați hârtia!”, zic muncitorii. ”Dar e o inconștiență, de unde știm noi că oamenii ne spun adevărul, că nu au venit din Italia sau Spania sau cu cine au intrat în contact?”, spun angajații ai RCS-RDS.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

”Intrăm în 5-6 case pe zi”

Formularul, aflat în posesia Libertatea, este cel pe care clienții sunt obligați să îl completeze.

”În timp ce Digi 24 ceartă lumea că nu stă în case, pe noi, angajații de la RCS-RDS, ne trimit la instalări!”, spun oamenii celei mai mari companii de cablu. Reacția companiei
Formularul pe care angajații trebuie să îl completeze

Aceștia trebuie să declare pe proprie răspundere dacă au sosit dintr-o țară aflată în zona roșie sau zona galbenă, dacă au fost trimiși de autorități în izolare sau puși în carantină și dacă au cumva simptomele specifice COVID-19.

Salariul  nostru este de 2.700 de lei. Echipele de noi clienți au undeva la 5-6 instalări pe zi, intră în 5-6 case/apartamente. Acolo totul este nesigur și stăm 45-60 de minute în fiecare apartament, când tragem totul. Plus în afară încă o jumătate de oră, în medie. a detaliat un alt angajat.

Alt angajat:

”Mai este problema că poate echipa a contactat virusul și îl transmite mai departe, în comunitățile respective. Înțeleg că șefii RCS nu vor să sisteze lucrul, dar echipele nu au primit nici măcar mănuși sau măști. Sunt oameni care au acasă bătrâni, părinți cu probleme cardiace, au acasă copii diagnosticați cu astm, acestea fiind printre cele la risc”, 

Cei mai importanți din România

RCS-RDS este cel mai mare operator de cablu și internet din România, având peste 3,1 milioane de abonați la serviciile de televiziune și încă 2,2 milioane de clienți pentru serviciile de internet fix. Alte 3,3 milioane sunt clienții telecomunicațiilor mobile.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

De la începutul crizei, Digi 24, postul de știri deținut de RCS-RDS, a reușit o creștere de peste 3 ori a audienței.

Compania are peste 13.000 de angajați la nivel național. ”La instalări la București sunt 100. La Ploiești cam 30. Noi vrem să muncim, dar în aceste timpuri ar trebui să facem, totuși, altceva”, explică angajații

Digi a anunțat pe bursă măsurile de protecție

Digi a anunțat deja pe Bursa de Valori București (BVB) că a luat deja o serie de măsuri:

  • tuturor angajaților li s-a solicitat să lucreze de la distanță cât mai mult posibil și acolo unde este posibil;
  • angajații a căror prezență la locul de muncă este necesară aplică protocoale de distanțare socială și de igienă bazate pe instrucțiunile autorităților de sănătate publică;
  • clienții sunt încurajați la distanțare socială, să evite utilizarea banilor cash și să utilizeze comenzile online și plata facturilor prin internet
  • au fost stabilite protocoale de dezinfecție în toate locatiile noastre (birouri, magazine, casierii, call center, etc.);
  • au fost inițiate proceduri de împărțire a echipelor în schimburi și de separare a personalului pentru a asigura continuitatea tuturor serviciilor
  • toate deplasările angajaților în țări în care există un risc crescut de infecție au fost anulate sau amânate.

Libertatea a scris încă de miercuri că salariații mai multor companii de cablu sunt speriați de faptul că merg în casele oamenilor fără echipamente suficiente de protecție. 

RCS-RDS: echipele au fost dotate cu măști, ochelari, mănuși, dezinfectant

Operatorul de cablu și internet a transmis că a luat măsuri pentru a proteja sănătatea angajaților și pe cea a utilizatorilor săi.

Redăm mai jos poziția companiei:

” Așa cum am anunțat încă din 11 martie, compania a luat măsuri de prevenție conform recomandărilor ințiale transmise de autoritățile statului în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19. In 17 martie, ca urmare a apariției unei noi decizii a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), care enunță o serie de condiții cu privire la modul de realizare a intervențiilor pe teren ale echipelor furnizorilor de utilitați și servicii de cablu tv și internet, au fost actualizate procesele interne, s-au adoptat măsuri în conformitate cu recomandările autorităților și am difuzat o a doua poziție publică în care am prezentat măsurile companiei în contextul în evoluție al pandemiei COVID-19. Sănătatea colegilor nostri, dar și a clienților este de cea mai mare importanță pentru noi.

Mai exact, programul de lucru al echipelor care se află în contact direct cu clienții (puncte de prezență/ instalare sau service) a fost modificat pentru a răspunde doar urgențelor și situațiilor critice. Pe parcursul săptămânii, echipele de teren care fac instalări sau intervenții au fost dotate cu măști, ochelari, mănuși, dezinfectant și au fost concepute și transmise instrucțiuni specifice pentru interacțiunea cu clienții, în cazul intervențiilor în spațiul locativ. 

Suntem în contact permanent cu autoritățile pentru documentarea cazurilor de autoizolare, conform deciziei CNSSU, astfel încât să reducem riscurile de sănătate atât asupra angajaților, cât și asupra clienților. Situațiile sunt actualizate cu frecvență zilnică, în funcție de disponibilitatea datelor la nivelul instituțiilor locale de sănătate publică.

Pentru moment, echipamentele achiziționate sunt suficiente pentru a asigura instalările care erau programate sau intervențiile de mentenanță.

Le mulțumim colegilor noștri pentru eforturile pe care le fac în această perioadă pentru a asigura continuitatea serviciilor. Prin aceste eforturi ale lor lor, milioane de români se pot bucura de calitatea serviciilor Digi TV, Digi Net sau DigiTel. Contăm pe buna credință și sinceritatea clienților în transmiterea de informații corecte în legătură cu starea lor de sănătate, și urgența intervenției, asigurându-ne, totodată, că angajații noștri se conformează regulilor de sănătatea și protecția muncii, special instituite în această perioadă. 

Nu în ultimul rând, facem apel la clienți să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic și să comunice toate datele utile pentru că echipele noastre să își desfășoare activitatea în condiții sigure pentru ei și pentru familiile lor. Obiectivul nostru este același: să asigurăm serviciile utile comunității mai ales în astfel de momente solicitante pentru toți”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI