Specialiștii de la Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au avertizat că varianta Delta, descoperită inițial în India și acum prezentă în aproape toate țările lumii, ar putea fi „mai agresivă” decât variantele inițiale ale coronavirusului.

Raportul CDC, publicat la sfârșitul săptămânii trecute, citează studii efectuate în Canada, Singapore și Scoția care arată că persoanele infectate cu varianta Delta sunt expuse unui risc mai mare de a fi spitalizate decât pacienții din primele etape ale pandemiei.

Medici care au tratat pacienți diagnosticați cu varianta Delta a COVID-19 au descris un debut mai rapid al simptomelor, precum și o înmulțire a numărului de cazuri grave.

Specialiștii spun însă că este nevoie de o analiză mai amănunțită și de compararea rezultatelor obținute după studierea unui număr mai mare de pacienți pentru a putea stabili cu exactitate dacă această tulpină provoacă o formă de boală mai gravă decât altele.

Shane Crotty, virusolog la Institutul de Imunologie La Jolla din San Diego, spune că cel mai clar indiciu că varianta Delta poate da forme mai severe de COVID a venit de la cercetătorii din Scoția, care au constatat că aceasta aproape că a dublat riscul spitalizărilor, comparativ cu tulpinile inițiale ale virusului.

Specialiștii cred că este posibil ca tocmai ușurința extraordinară cu care se transmite varianta Delta să contribuie la apariția unui număr mai mare de cazuri grave care necesită spitalizarea. Potrivit raportului CDC, tulpina Delta este la fel de contagioasă precum varicela și mult mai ușor transmisibilă decât răceala sau gripa obișnuită.

Astfel, numărul de îmbolnăviri severe, mai ales în zonele în care rata vaccinărilor este scăzută, începe să pună din nou presiune asupra spitalelor.

„Este ca un incendiu scăpat de sub control, nu este un foc de tabără mocnit. Arde cu flăcări mari acum”, a spus dr. Michelle Barron, director medical UCHealth din Colorado, despre răspândirea variantei Delta.

Și studiile cercetătorilor din China arată că tulpina Delta se reproduce mult mai repede și generează de 1.000 de ori mai multe particule virale în organism decât varianta originală. De aici vine marele pericol din noul val, crede dr. Michelle Barron.

Starea pacienților infectați cu Delta pare să se agraveze mai repede și, în unele cazuri, bolnavii prezintă simptome mai severe decât cei pe care i-au tratat la începutul pandemiei, arată alți medici implicați în lupta cu pandemia de coronavirus.

„Vedem mai mulți pacienți care necesită oxigen la scurt timp de la infectare”, a spus dr. Benjamin Barlow, de la American Family Care.

Medicul precizează că, în prezent, circa 20% dintre cei care se prezintă la clinica sa din Birmingham, Alabama, sunt depistați pozitiv cu COVID-19, în condițiile în care, în urmă cu câteva săptămâni, rata de pozitivare era de 2-3%.

„Nu doar că (varianta Delta – n.r.) se transmite mai ușor, ci și te îmbolnăvește mai tare”, afirmă și David Montefiori, director al Laboratorului pentru Cercetarea și Dezvoltarea Vaccinului SIDA de la Centrul Medical al Universității Duke.

În SUA, arată datele oficiale, cele mai multe dintre spitalizările și decesele provocate de varianta Delta au fost înregistrate în rândul persoanelor care nu au fost vaccinate. În același timp, există date care arată că vaccinurile anti-COVID sunt mai puțin eficiente în cazul persoanelor care se confruntă cu probleme de imunitate.

„În schimb, în cazul persoanelor sănătoase, vaccinate anti-COVID, infectarea cu varianta Delta provoacă de cele mai multe ori forme asimptomatice sau ușoare ale bolii. Riscul vine din faptul că ele pot transmite virusul membrilor familiei și altor oameni cu care vin în contact, care poate „nu sunt la fel de norocoși” și pot dezvolta forme grave ale bolii, avertizează dr. Gregory Poland, expert în boli infecțioase la Mayo Clinic.

Trebuie să ne vaccinăm, să purtăm mască. Dacă nu, pe lângă că vom suporta, pentru a patra oară, o nouă creștere a numărului de infectări, trebuie să ne pregătim pentru momentul în care această tulpină, multiplicându-se, va mutagena într-o nouă variantă, încă și mai rea.

Dr. Gregory Poland, expert în boli infecțioase la Mayo Clinic:

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News