ComenteazăDin Cernăuți, strada Rusă își varsă călătorii într-o uliță peticită de gropi adânci și pline de noroi care-i poartă numele lui Mihai Eminescu. La stânga șerpuiește Prutul, iar de-a lungul uliței se întind satele de români, cu plăcuțele bilingve și o limbă rămasă neschimbată din 1940, când ținutul Herța, care a fost dintotdeauna parte a României, a fost rupt de țară de invazia trupelor lui Stalin.
Granițele s-au schimbat, dar oamenii au rămas pe loc, prinși în viața satelor românești dintre Prut și Codrii Cosminului și își spun cu mândrie, în continuare, regățeni.
Acum, gropile înnămolite sunt încălecate de o dubiță burdușită cu pachete de Crăciun. Pe stil vechi e Sf. Nicolae, iar cadourile merg la familia Ciocoboc din Bănceni.
Mai grei par ultimii 20 de kilometri decât primii 2.000 parcurși de cadourile strânse de la românii din Bruxelles de jurnalistul Horia Enășel prin Asociația Reagir Europe-Moldavie.
Am dat sfară în țară prin Bruxelles. „S.O.S. Avem nevoie de haine și încălțăminte pentru copii”, e mesajul pe care l-am trimis româncelor mele care lucrează prin instituții europene. Și ele s-au conformat rapid.
Horia Enășel, Asociația Reagir Europe-Moldavie:
De vreo opt ani, jurnalistul român, care a lucrat de-a lungul timpului pe la PRO TV, Digi 24 sau Național TV, a redirecționat activitatea asociației franceze, care anterior se ocupa de Polonia, spre Republica Moldova. A livrat mii de cărți în limba franceză și română la școlile din Chișinău și Ungheni, dar a strâns și pachete cu haine și încălțăminte pentru copiii tratați la centrul de reabilitare TBC din Cornești. Asta e prima faptă bună pe care asociația o face pentru românii din Ucraina.
„De vreo lună am aflat de familia Ciocoboc. Acum toate lucrurile s-au mișcat pe repede înainte, așa că m-am bazat mai mult pe comunitatea românească. Dar, în alte cazuri, am avut multă susținere și din partea donatorilor francezi”, zice Enășel.
„Noi n-am venit să vă dăm ajutoare”
La Bănceni, printre darurile prinse cu scotch maroniu de Enășel, aleargă de zor șapte copii, dar doar unul dintre ei îl strigă „tată” pe capul familiei Ciocoboc. Pentru ceilalți șase adoptați e fie „nanu”, fie „Sorin”. Dar asta nu-l supără nicio secundă pe regățeanul care-și strânge cu iubire brațele muncite în jurul lui Misha, unul dintre cei șase nepoți pe care i-a primit în casă în urmă cu doi ani, după moartea bruscă a cumnatei Karina.
„Merg lucrurile, acum doar sănătate să fie. Prima dată, până i-am lămurit pe toți, o fost mai greu. Ei erau învățați într-un fel, la mine merg lucrurile în alt fel. O durat ceva”, spune din poartă Sorin Ciocoboc.
De partea cealaltă a gardului îl întâmpină Vitalie Zâgrea, jurnalist la agenția de știri BucPress, care și-a asumat responsabilitatea de a căra darurile strânse de diaspora românească pe ultima porțiune de drum, adică între Cernăuți și Bănceni.
„Să știți că noi nu am venit aici să vă dăm ajutoare, noi doar am fost impresionați de gestul dumneavoastră de a lua în grijă șase copii”, sunt primele cuvinte rostite de Vitalie, înainte ca pachetele să fie coborâte și aliniate pe prispa casei, sub ochii curioși a trei pisici care se încălzesc printre papucii familiei Ciocoboc.
De altfel, Sorin Ciocoboc e cât se poate de categoric pe tema asta și ne transmite: „Să nu scrieți ajutat. Nu avem nevoie de ajutor”.
Ușa casei se deschide, iar în întâmpinare sar cei șase nepoți ai lui Sorin Ciocoboc. La 15 ani, Andrei e cel mai mare. Mezina e Katiușa, care încă „sugea la piept” când și-a pierdut mama în decembrie 2019. Între cei doi sunt Daniela, Carolina, Daria și Misha.
Toți se aliniază militărește și încep a spune poeziile învățate în ultimele săptămâni de școală, ca monedă de schimb pentru moșii de ciocolată ce le aterizează în brațe.
„A venit un fulg la geam/Și s-a așezat pe ram./Ramul bate-n geam,/Vedeți? Vine iarna, măi băieți!”, rostește poezia ca pe o urătură Misha, care e în clasa I la școala din comuna vecină, Sinihău, plină tot cu români.
După ce termină, o iau cu toții la fugă spre camera alăturată, unde cele patru fete împart două perechi de paturi suprapuse, iar televizorul rulează desene animate. „O fi sat de români, dar la televizor ascultăm tot în ucraineană”, explică Sorin Ciocoboc.
Ei au crescut în curtea noastră, de asta și i-am luat. Altfel ajungeau în grija statului, că nu mai era nimeni care să aibă grijă de ei.
Sorin Ciocoboc:
Bărbatul nu are niciun cuvânt rău de spus despre tatăl nepoților săi, care-i mai vizitează din când în când pe copii, „dar e pensionar, oricum statul îi lua pe cei mici dacă ajungeau în grija lui”, iar vocea i se înmoaie când își amintește de cumnata Karina. În seara viscolită de decembrie în care femeia a murit, Sorin Ciocoboc aproape s-a răsturnat cu mașina pe dealurile înzăpezite de lângă Bănceni.
„A stat acasă de gura lumii, copilul o murit în ea și s-a dus apoi și Karina”
De ziua României, în 2019, Karina a venit să-și viziteze sora. Dar întâlnirea surorilor nu era însuflețită de vreun sentiment patriotic: deși vorbesc o română curată, cu accent bucovinean, iar copiii lor învață în română la școală, nu fuseseră niciodată în „patria mamă”. În acea seară de 1 decembrie, Oxana stătea cu sora ei în bucătăria în care mănâncă astăzi toți cei șapte copii ai familiei Ciocoboc.
„Era cu o zi înainte să moară, a venit la mine și i-am zis «sormea, tu ești însărcinată». Dar ea o zis că nu-i așa”, își amintește Oxana. A doua zi, pe 2 decembrie, printr-o ninsoare atât de deasă că nici nu vedea cum să pună un picior în fața celuilalt, Oxana s-a dus acasă la sora ei. Au chemat-o copiii când au văzut că mama lor s-a întins pe canapea și nu se mai ridică.
Karina chiar era însărcinată cu cel de-al șaptelea copil. Însă Oxana spune că rușinea față de gura satului, de judecata oamenilor, a făcut-o pe Karina să țină sarcina ascunsă și să nu meargă niciodată la medic. Iar în urma unei complicații, copilul murise cu câteva zile înainte să ajungă Karina de urgență la spitalul din Cernăuți.
„Ningea atât de tare în noaptea aia că Sorin, care venea repede acasă, era să se răstoarne. Karina era însărcinată și nu o spus la nimenea de rușine, că era al șaptelea copil și tare o vorbea lumea prin sat că nu avea casă și trăia la mămica. A stat acasă de gura lumii, copilul o murit în ea și s-a dus apoi și Karina”, povestește cu o voce resemnată Oxana.
Când a ajuns la Cernăuți, Karina avea „tensiunea 40 pe 20”, iar la scurt timp după aceea a murit. „Dacă nu chemam salvarea, ea murea acolo pe pat. Singură”, mai spune Oxana, care a aflat de la doctori despre sarcina avansată a surorii sale.
Ultimul vis neîmplinit, casa Karinei
La priveghi, părintele le-a dat curaj celor doi, spunându-le că „trebuie hotărât ceva, ea s-a dus din lumea asta, dar copiii rămân”. Așa că Sorin și Oxana și-au pus singurul lor copil la masă și i-au prezentat opțiunile. Stas a ales să-i aibă pe veri aproape, așa că familia a început demersurile pentru a-i adopta pe cei șase copii ai Karinei.
Cei de la protecție ne-au avertizat că e greu să creștem șase copii, să nu-i luăm. Dar nouă nu ne-o fost frică.
Oxana Ciocoboc:
Acum, singurul vis al familiei a rămas să termine de ridicat casa începută de Karina. „Acolo o să aibă fiecare camera lui, nu o să se mai ciondănească pe cine face curățenie. Momentan, am pus ferestrele și atât. Nu-i gata, trebuie pusă lumina și finisat”, explică Sorin, care a ridicat mai multe case prin Bănceni. A mai rămas una.