În jur de 70% din suprafața Pământului este acoperită de apă, dar aproape 98% din totalul apei este sărată. Asta înseamnă că doar vreo două procente o reprezintă apa dulce, potabilă, numai că peste o treime este înghețată, în Antarctica.

Rămâne, așadar, disponibil mai puțin de 1% din totalul resurselor de apă dulce de pe planetă, deci ideea că avem apă din abundență este de fapt o iluzie.

Deficit de apă

Organizația Mondială a Sănătății estimează că jumătate din populația lumii va locui în zone cu stres hidric până în 2025. Stresul hidric înseamnă perioade în care cererea depășește cantitatea de apă disponibilă.

1,8 miliarde de oameni

vor trăi în țări sau regiuni cu deficit absolut de apă

Deficitul de apă e o cauză directă a presiunilor care se fac pe puținele resurse de apă, prin folosirea apei în activități industriale, arată platforma Infoclima. Acest deficit nu face decât să accentueaze schimbările climatice și problemele din sistemul de sănătate și agricultură.

În trei ani, jumătate din populația lumii va locui în zone fără apă suficientă. Câtă apă consumă românii
Seceta afectează tot mai multe regiuni din lume EPA-EFE/TOLGA AKMEN
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Cea mai multă apă este folosită în agricultură și în producerea alimentelor

Peste două treimi din apa dulce de pe Pământ este folosită în agricultură și în prelucrarea alimentelor de consum. Și fiecare produs are nevoie de cantități diferite de apă, în funcție de tipul său și de condițiile climatice și caracteristicile solului. Fiecare produs are, așadar, propria amprentă de apă.

Amprenta de apă reprezintă volumul total de apă dulce folosită pentru a realiza produsul, în toate etapele fabricării și prelucrării lui. Dacă vorbim de carnea de vită, amprenta sa de apă este calculată pe tot drumul ei de la animal la farfurie, inclusiv apa folosită pentru producerea grânelor consumate de animal.

Amprenta de apă este formată din trei componente, explică Infoclima:

  • Amprenta de apă albastră: volumul de apă provenit din ape de suprafață și subterane necesare în procesul de producție; aici intră apa utilizată pentru irigații și pentru consumul industrial;
  • Amprenta de apă verde: apa provenită din precipitații:
  • Amprenta de apă gri/cenușie: apa poluată, folosită pentru a dilua poluanții proveniți din procesul de producție (deversări industriale, scurgeri din iazurile de decantare de la operațiunile miniere, apele uzate municipale netratate).
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Câtă apă se consumă pentru producția alimentelor în România

Spre exemplu, în România, pentru un kilogram de porumb este nevoie de peste 1.200 de litri de apă, potrivit unui raport al Institutului Națiunilor Unite pentru Educația Apei, studiat de Infoclima. Din amprenta totală de apă a unui kilogram de porumb, 77% este apă verde.

Câtă apă se consumă în România pentru producerea alimentelor. Foto: Infoclima
Câtă apă se consumă în România pentru producerea alimentelor. Foto: Infoclima

Pentru un kilogram de cașcaval este nevoie de 3.178 de litri de apă, în timp ce un kilogram de carne de vită are nevoie de cea mai multă cantitate de apă: peste 15.400 de litri.

1.597,27 de metri cubi de apă

este amprenta de apă pentru consumul alimentar al unui rezident din România

Adică atât este consumul mediu de apă pe cap de locuitor pe an. Înseamnă că un român consumă aproximativ 4.400 de litri pe zi. Prin comparație, la un duș de 15 minute consumăm în medie 165 de litri.

Consumul de carne și lapte a contribuit cel mai mult la amprenta de apă

Comparativ cu alte țări, amprenta de apă a consumului de aliment al românilor este mică, notează platforma Infoclima. În țările industrializate, amprena de apă este undeva între 1.250 și 2.850 de metri cubi pe an pe cap de locuitor, iar în țările aflate în curs de dezvoltare, ajunge până la 3.800 de metri cubi.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Din volumul total de apă consumat pentru producția de alimente, 83,5% este apă verde, adică din precipitații. Apa albastră este puțin peste 9 procente.

La amprenta de apă a consumului de alimente cel mai mult a contribuit consumul de carne și produse din carne și lapte: 27% și, respectiv, 24%.

Proporția amprentei de apă consumată de fiecare tip de aliment în România. Foto: Infoclima
Proporția amprentei de apă consumată de fiecare tip de aliment în România. Foto: Infoclima

Dintre tipurile de carne, cea de porcine consumă cea mai multă apă, reprezentând aproape jumătate din amprenta de apă a consumului de carne. Este urmată de pasăre, cu 26% și carnea de bovine, cu 24%.

Trebuie să învățăm să folosim mai mult și mai bine apa din precipitații

Cu toate că fracțiunea cea mai mare din amprenta totală de apă din consumul alimentar o reprezintă apa provenită din precipitații, aceasta este de multe ori ignorată în procesul de gestiune a resurselor de apă, atrage atenția Infoclima. Asta, pe de-o parte pentru că este dificil de gestionat ea însăși și pe de altă parte, din cauza oportunității scăzute.

Dar apa verde poate ajuta mult domeniul agricol, dacă este mărită suprafața de captare a precipitațiilor și de conservare a lor, pentru ca apoi apa să fie folosită pentru irigații.

Tu câtă apă consumi?

Națiunile Unite avertizează că ne îndreptăm rapid către o criză mondială a apei, dacă nu devenim mai economi.

Un chestionar pus la dispoziție de rețeaua de companii și organizații din toată lumea Water Footprint Network te ajută să vezi care este amprenta ta de apă în funcție de ce și cât consumi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI