Turcii au devenit precauţi după valul de atacuri violente care au avut loc în şcoli. În urma unei anchete întreprinse de o comisie parlamentară reiese că 6% dintre elevii turci poartă o armă de foc atunci când merg la şcoală.

Ancheta, care a chestionat 26.000 de elevi din toată ţara, a relevat că 15% dintre cei cu vârste între 12 şi 17 ani poartă o armă de orice fel.

Majoritatea acestor elevi au susţinut că purtarea unei arme îi face să se simtă în siguranţă, în timp ce alţii au recunoscut că au fost influenţaţi de prieteni sau de filmele vizionate.

Majoritatea elevilor mărturisesc că au luat armele de acasă, mulţi dintre taţi deţinând permise de port-armă. Doar în Istanbul, anul trecut au fost ucise cu arme de foc peste 500 de persoane dintre care 25 copii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News