Cazul medicului Awad Mohamad, angajat la Serviciul de Ambulanță Vaslui din 2010, a ajuns în atenția șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, care a trimis Corpul de Control la Vaslui pentru verificări.
Doi angajați ai DSU au ajuns cu elicopterul SMURD la Iași de unde, împreună cu un reprezentant al serviciului coordonator pe situații de urgență pe zona Moldovei, au mers la Ambulanța Vaslui. Potrivit reprezentaților Sindicatului Ambulanța Vaslui, au dat declarații aproximativ zece angajați ai serviciului, mulți chemați de acasă, printre care și semnatari ai reclamației.
„Le-am expus tot ceea ce am prezentat în scrisoarea înaintată conducerii instituției, cu mențiunea că dacă le-aș spune tot ceea ce a făcut doctorul Awad i-aș fi ținut până a doua zi dimineață. Cei din cadrul corpului de control au luat documente, au ascultat înregistrări de pe 112 cu situațiile prezentate de noi. Evident că de vină nu ar fi numai acest medic, ci toți cei care au tolerat de-a lungul anilor această situație anormală într-un serviciu de prim-ajutor”, a declarat, vineri, pentru Libertatea, președintele Sindicatului ”Ambulanța” Vaslui, Leonte Condurache.
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Contactat telefonic de corespondentul Libertatea, medicul Călin Alexandru, directorul Direcţiei Generale Management Urgențe Medicale din cadrul DSU, ne-a confirmat că a declanșat ancheta. „Deocamdată, nu vă pot spune nimic cu privire la acest caz. Săptămâna viitoare, după ce vom face o analiză completă, vă voi oferi mai multe informații”.
Citește și:
Revoltă la Ambulanța Vaslui! Sindicatul din care fac parte peste 200 de medici, asistente și șoferi a semnat o scrisoare împotriva doctorului Awad Mohamad și refuză să mai lucreze cu el. „Nu resuscitează pacienții în stop cardio-respirator!”
VIDEO | Adriana Nedelea LA FIX: România mereu surprinzătoare. Un medic salvează pe cine vrea el. Incredibilele mărturii ale angajaților Ambulanței Vaslui
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție