Cei care se așteptau ca, în urma recalculării pensiilor, potrivit legii 192/2015, să primească bani mai mulți pentru anii lucrați în grupa a I a sau grupa a II a de muncă, au luat o mare țeapă. Practic, din datele centralizate la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice, la data de 12.10.2017, reiese că au fost emise 31.637 de decizii de recalculare, în baza legii nr 192/2015, din care, doar 6.462 de decizii au condus la creșterea cuantumului pensiei. Așadar, doar 20,4% la sută din pensiile recalculate au crescut (CNPP nu ne spune ce creșteri s-au înregistrat, însă, din datele noastre, creșterile sunt în cele mai multe cazuri foarte mici), în timp ce 80 la sută din pensii au ascăzut, în urma recalculării. Dar, CNPP precizează că, potrivit legii, în cazul în care, în urma recalculării a rezultat o pensie mai mică, va rămâne în plată pensia actuală. Cu alte cuvinte, nicio pensie nu va scădea.

Altă lovitură: Banii nu se mai dau și pentru 2016

Însă, și cei cărora, în urma recalculării, li s-au majorat, cât de cât, pensiile, primesc o grea lovitură: Ei nu vor mai primii banii care li se cuvin și pentru anul 2016, așa cum prevedea, negru pe alb, legea 192/2015, la Art 169, alin 6, și anume: “Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1)-(5) se cuvin și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016.” Acum, în comunicatul remis redacției, CNPP precizează: “Drepturile de pensie recalculate, potrivit prevederilor art 169 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost introdus de Legea nr 192/2015, se plătesc după cum urmează: a) Începând cu luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001; b) Începând din luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010”.

Promisiuni rămase pe hârtie, în urma recalculării

Legea nr 192/2015 stabilea că pensionarii ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a I a sau grupa a II-a de muncă vor beneficia de recalcularea pensiilor. Potrivit legii, persoanele în cauză  vor beneficia de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite. Teoretic, toate aceste pensii ar fi trebuit să crească, atâta vreme cât creștea substanțial punctajul anual. Dar, procedura de calcul a fost de așa manieră gândită (diabolic, am spune noi), încât, prin împărțirea punctajului total rezultat la un număr mai mare de ani reprezentând stagiul complet de cotizare (la 35 de ani, cât e stagiul actual, în loc de 30 sau chiar 25 de ani, cât erau stagiile anterioare), era normal să rezulte pensii mai mici.

Citește și: EXCLUSIV/ Recalcularea grupelor de muncă lovește mii de vârstnici: ”Am primit decizii de creștere a pensiei… în jos”

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News