Ideea campaniei a fost aceea a ”înfruntării” unei percepții, aceea că Libertatea a rămas un tabloid senzaționalist, simbolizat de rubrica ”Fata de la pagina 5”. 

De mai bine de doi ani, nu mai există nici această abordare, nici rubrica respectivă, dar bună parte din publicul larg nu a aflat despre aceste schimbări. După cum majoritatea nu au aflat nici de investigațiile, reportajele externe și analizele de calitate publicate în Libertatea în ultimii ani.

Ideea propusă de agenția de creație cu care am lucrat era să ne asumăm trecutul și să anunțăm schimbarea deja făcută și vizibilă în sutele de campanii și articole care servesc interesul public.

Numai că ”execuția” acestei idei – termenul ”execuție” este folosit în campaniile de marketing pentru felul în care arată spoturile și machetele publicitare – poate da senzația unei atitudini sexiste.

”Asta ar fi exact inversul a ceea ce face Libertatea zi de zi, care abordează constant subiecte și teme antidiscriminare”, a sunat opinia uneia dintre jurnalistele ziarului.

În urma unei dezbateri în echipa redacțională, compania Ringier România a decis să oprească această campanie, urmând să anunțe într-un alt mod schimbarea imaginii ziarului Libertatea. Din motive de organizare a televiziunilor, fiind preprogramat, spotul TV va putea fi văzut câteva zile, doar pe anumite televiziuni, care nu-l pot scoate imediat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News