Specialiştii Centrului European al Consumatorilor (ECC România) te atenţionează că persoanele care se deplasează greu (fie că sunt vârstnice, că au un handicap sau că au suferit un accident ce le reduce mobilitatea) beneficiază de anumite drepturi suplimentare.

  • Astfel, companiile de transport aerian nu le pot refuza rezervarea sau îmbarcarea din cauza handicapului, atât timp cât ele dispun de un bilet sau de o rezervare valabilă. Există şi excepţii, legate de condiţiile de siguranţă, dar acestea trebuie motivate imediat.
  • Îmbarcarea și taxele de înregistrare a bagajelor nu trebuie să ducă la o suplimentare a preț Totuși, persoana cu mobilitate redusă trebuie să adreseze o solicitare cu cel mult 48 ore înainte de zbor companiei, pentru luarea în primire a echipamentului necesar, precum scaunele cu rotile.
  • Compania aeriană și aeroportul trebuie să fie în măsură să le asigure asistența specifică în mod gratuit și să aibă personal special instruit în acest sens.

 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News