«Înainte de ’90, eram cei mai buni în apărarea antiaeriană»

Un fost militar, acum consilier local în Deva, judeţul Hunedoara, a povestit evenimente trăite, înainte de 1990, pe vremea când românii erau cei mai buni din ţările fostului bloc sovietic în apărarea antiaeriană. Însărcinat cu dirijarea rachetelor, Vasile Țonea spune că proiectilele folosite la antrenamentele din anii 70 erau de tip Volhov, fabricate de sovietici şi cântăreau circa 2,5 tone fiecare.

Dirijarea unei rachete implică foarte mulţi ani de antrenament, potrivit spuselor fostului militar Vasile Țonea. Proiectilele cântăreau câte 2,5 tone

După ce a terminat cursurile Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc, apoi ale Şcolii de Ofiţeri de Artilerie Antiaeriană de la Braşov, Vasile Țonea a fost repartizat la Ilia, ca ofiţer cu dirijarea rachetelor, fiind unul dintre pionii foarte importanţi într-o tragere. “Prin anii 70 era secret de stat faptul că există baze militare în România, unde sunt rachete pentru apărare antiaeriană”, îşi începe istorisirea Vasile Țonea (54 de ani). El avea responsabilitatea de a coordona echipajul pentru a dirija singur racheta spre ţintă, fie că era una reală, ori una fictivă. Divizionul de la Ilia avea pe atunci în dotare un complex de aparate Volhov. “Rachetele făcute de sovietici erau pe vremea aceea cele mai bune, dar şi cele mai scumpe. Cam 300.000 de lei costa pe atunci una, care cântărea 2,5 tone şi avea o lungime de circa 12 metri”, explică Țonea.

Recomandări

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

În ţară, în acele vremuri, exista poligon de antrenament numai la Capul Midia, motiv pentru care românii, alături de reprezentanţi din alte state din fostul bloc sovietic, se antrenau, o dată la patru ani, într-un poligon din URSS, care avea o lungime de circa 300 de kilometri. “Ne antrenam undeva în deşert, la graniţa cu Kazahstanul. Acolo lansam rachete pe ţinte reale – avioane fără pilot. La antrenamente veneau nemţi, unguri, arabi şi mulţi alţii. Fără falsă modestie, noi eram cei mai buni în apărarea antiaeriană”, spune bărbatul. În Hunedoara, existau în anii 70 patru baze cu rachete, la Ilia, Haţeg, Orăştie şi Vadu Dobrii. S-au desfiinţat pe rând, după decembrie 1989. Rachetele au fost dezasamblate şi duse într-o bază ascunsă. Acum, după 30 de ani de carieră militară, Vasile Țonea, este unul dintre aleşii locali ai Devei.

Sursă – www.hunedoreanul.ro

Urmărește-ne pe Google News