„Este un proiect european pentru schimb de experiență, derulat de anul trecut. (…) Sunt plecați 9 profesori. Proiectul este derulat demult, a fost reprogramat de Ministerul Educației, de la București. Sunt numai profesori de la Mărăcineni plecați în acest proiect”, a declarat Maria Enache, directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic Mărăcineni pentru Edupedu.
Aceasta a precizat că “se știe în Consiliul de Administrație (despre plecarea directoarei și a profesorilor), altfel nu aveam cum să decidem înlocuitorii”.
“Nu aveau cum să renunțe, pentru că asta este finalizarea
proiectului. Este vorba de bani europeni pe care dacă nu îi folosești îi
plătești. Nu pot să intru eu peste aceste proiecte”, a mai explicat directorul
adjunct.
Aceasta a spus că pentru profesorii plecați au fost găsiți
deja înlocuitori.
„Sunt înlocuitori tot din școală. În fiecare oră, colegii
care nu au ore țin orele colegilor noștri. Nu avem peste tot dublat (profesor
pe aceeași materie), dar sunt înlocuitori și, pentru început și pentru
deschidere, trebuie să îi învățăm pe copii care e traseul prin școală”, a mai
precizat Maria Enache
Pe pagina de Facebook a Liceului Tehnologic Mărăcineni,
județul Argeș, instituția a anunțat de dimineață o plecare spre Santa Cruz de
Tenerife, Spania.
Directoarea adjunctă a explicat că liceul se deschide pe scenariul verde, deci cu toți elevii la clase, cu excepția seralului și a postlicealului, unde vor fi ore în sistem hibrid.