Conform planului medical gândit și personalizat de oncologii de la ”Fachklinik Dr. Herzog”, Andreea va intra peste numai câteva zeci de ore într-o altă etapă de investigații și tratament care se vor derula pe durata a 12 zile în Germania. Zilele trecute, însă, părinții copilei au trecut prin emoții uriașe după ce fetiței lor i s-a făcut rău în plină stradă, în timp ce se plimba la brațul mamei sale.
”Fetița noastră era la plimbare cu mama ei când i s-a făcut brusc rău. A suferit o criză spastică în timpul căreia i s-au blocat toți mușchii, corpul i s-a înțepenit complet…Degetele i s-au încovoiat ca niște gheare…Firește am ajuns cu ea la spital, la București”, a rememorat Gabriel Dumitran, tatăl Andreei, cumplitul episod.
Oncologii au luat în calcul realizarea unui circuit artificial pentru lichidul cefalo-rahidian
Medicii de la Institutul Oncologic Fundeni s-au documentat rapid folosindu-se de rezultatele celui mai recent RMN cerebral al copilei, dar și de informațiile obținute de la părinți și au decis să o interneze pe eleva îndrăgostită de viața pentru care luptă de zece ani. S-a pus chiar problema unei intervenții chirurgicale efectuate în regim de urgență prin care fetei – diagnosticată cu tumoră la creierul mic -, să i se monteze un șunt, un fel de bypass cu ajutorul căruia lichidului cefalo-rahidian să i se asigure un circuit artificial.
”După ce au studiat RMN-ul, oncologii au decis că nu este cazul de operație, dar o nouă criză suferită chiar la spital ne-a dat fiori. Partea dreaptă a corpului i-a intrat într-un tremur violent. Apoi, cu tratament, și-a revenit. A fost ceva groaznic, am crezut că o pierdem…”, continuă bărbatul.
Costurile tratamentului ar putea depăși cu mult 9.000 de euro dacă apar complicații
Andreea este acum acasă, la Câmpina, și așteaptă să plece în Germania unde speră că va primi tratamentul salvator. Medicii de la ”Fachklinik Dr. Herzog” au fost deja informați, iar acest episod cumplit a fost interpretat, de la distanță, ca fiind amestecul simptomelor de agravare a bolii cu cele ale unui atac de panică.
”Acolo vom lămuri lucrurile. Tratamentul standard ne costă 9.000 de euro, bani de care avem neapărat nevoie. Dacă însă e vorba de complicații, costurile vor fi cu mult mai mari, iar pentru noi va fi imposibil să luptăm alături de fetița noastră fără ajutorul oamenilor”, este apelul lui Gabriel Dumitran, tatăl Andreei.
Cei care doresc să o ajute pe Andreea, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ANDREEA».
Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839
*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII
ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro