Îi place să spună că e bărbat de la 15 ani, de când a ales să fugă din calea războiului civil din țara natală, Costa de Fildeș, sud-vestul Africii. Libertatea a vorbit cu fundașul dreapta la Iași, după debutul oficial în liga a doua din România, în meciul dintre Poli și FC Brașov (1-1).
Christ a avut o primă repriză excelentă contra Brașovului, apoi s-a stins și a dispărut din joc. Ca viața lui, un adevărat montagne russe.
Casa incendiată și trecutul care doare
În 2010, în Coasta de Fildeș a reizbucnit războiul civil, după ce Alassane Ouattara l-a învins pe fostul președinte Laurent Ghagbo la alegeri. Societatea internaţională l-a recunoscut învingător pe Ouattara şi i-a cerut lui Gbagbo să se retragă.
Eşecul discuțiilor s-a soldat cu un război civil în care în jur de 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar aproape un milion au fost nevoiţi să fugă, în special din cel mai mare oraş al ţării, capitala Abidjan.
În decurs de câteva luni, armata lui Ouattara a obţinut controlul asupra majorităţii teritoriului, iar după lupte grele în Abidjan, unde se concentrau forţele lui Gbagbo, acesta din urmă a fost prins, arestat şi acuzat e crime împotriva umanităţii.
Casa lui a fost incendiată. În acest context complicat, familia a decis ca micul Christ Kouadio să fie trimis în Europa, pentru o viață mai bună. Abia în 2016 visul a putut fi pus în aplicare.
„Nu-mi place să vorbesc despre trecut. A fost o perioadă cumplită, mă simt mult mai confortabil să vorbesc despre fotbal și despre lucrurile pozitive din viața mea”, parează.
Lungul drum către speranță
A mers, alături de o rudă, în Libia, și apoi în Tunisia. „De acolo, am luat barca! Am ajuns în Sardinia”, povestește el, simplu, un episod care ar fi putut traumatiza un adolescent. Ca și cum când pleci din Coasta de Fildeș în Italia e ca un drum de la Iași la Roman.
După „valuri cât casa”, care au fost la un pas să răstoarne barca de refugiați, și frica de a nu fi opriți de Paza de Coastă, Christ a ajuns în siguranță la Lanusei. „Îngerii mei m-au protejat”, crede.
Barca și marea l-au adus în Italia, departe de moarte, dar și de cei dragi.
Luat în grijă de un tutore, apoi plasat la o familie adoptivă
A avut un tutore și a petrecut câteva luni la centrul de primire din Sardinia. O familie l-a luat luat apoi în plasament și, pentru prima dată, viața i s-a schimbat în bine.
„Părinții mei adoptivi sunt senzaționali”, spune fotbalistul, al cărui suflet e împărțit: „Jumătate italian, jumătate ivorian”.
Acasă, după patru ani
„Știți care a fost cel mai emoționant moment din viața mea? În 2019, am mers cu familia mea adoptivă, din Italia, la părinții din Abidjan. A fost ceva incredibil”, spune jucătorul, care are acasă, în Coasta de Fildeș, o soră de 17 ani. Era prima oară în locurile natale după patru ani.
„Când conflictul din Europa se va liniști, voi încerca să-i aduc pe toți ai mei aici, la Iași, să mă vadă jucând. România e o țară incredibilă, cu oameni primitori, senzaționali. Și spun asta chiar dacă sunt de doar trei săptămâni la echipă”, afirmă Christ.
„Stop war!”
„Stop war!”, cere, răspicat, sportivul, care are un coleg ucrainean, Mihailo Plohotniuk. Știe bine ce aduce un conflict armat, el însuși e dovada vie.
Vorbește franceză, italiană, iar în curând promite că o va rupe și pe românește.
Cu frigul nu are nici un fel de problemă. La Iași a venit de la formația din Kokkola, nord-estul Finlandei.
Africanul cu idol brazilian
Născut pe 23 decembrie 2000, în Coasta de Fildeș, Kouadio măsoară 1,70 m și poate evolua în ambele flancuri ale defensivei. „Idolul meu este brazilianul Cafu”, surprinde fotbalistul ivorian.
El a făcut junioratul în Italia, la ASD Lanusei Calcio (Serie D), Cagliari și FC Torino, apoi a ajuns la Savoia (Italia, Serie D) și Kokkolan PV (Finlanda).
La Cagliari a prins de două ori lotul echipei mari în meciuri oficiale, fără a fi utilizat, cu Verona (0-1, în aprilie 2018) și Internazionale Milano (0-4, tot în aprilie 2018). La Kokkolan PV a activat în partea a doua a anului trecut, 2021, în liga secundă a Finlandei, în 17 meciuri, toate ca titular.
Pentru Christ, totul e o poveste frumoasă, de integrare și acceptare. Un băiat care deja la o vârstă foarte fragedă cunoștea ororile războiului, care a avut curaj și a hotărât să părăsească Coasta de Fildeș pentru a-și găsi a doua casă, a doua viață.
Numărul 33
În Italia, s-a simțit ca acasă, a început din nou să viseze, să aibă ținte.
„Numărul 33, pe care îl port, simbolic pentru orice catolic, rezonează cu inspirație, curaj, compasiune și onestitate”, mai spune fotbalistul, care poartă același număr și pe tricoul de la Iași.
Kouadi zâmbește. Ție se pare aproape nenatural. Probabil că e maturitatea unui copil care a fost nevoit să crească prea repede. E o viață înainte și una nouă, după Christ.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro