Mihail Ignatiev, care conduce republica aflată la 680 de kilometri de Moscova din 2012, a scandalizat opinia publică după ce, în timpul unei ceremonii care a avut loc acum două săptămâni pentru predarea de noi mașini serviciilor de pompieri, a agitat cheile de la un camion deasupra capului unui pompier, făcându-l pe acesta să sară pentru a le prinde.
Înregistrarea video cu gluma, redistribuită în special de principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a suscitat numeroase reacţii indignate pe reţelele sociale, arată și AFP.
”Este inacceptabil ca un responsabil de un rang atât de înalt să acţioneze într-un asemenea mod”, a comentat la o zi după incident ministrul pentru situaţii de urgenţă, Evgheni Zinicev.
”Dacă este o încercare de a face o glumă, atunci nu este amuzantă”, a afirmat la rândul său deputatul Evgheni Revenko, şeful comisiei de etică a partidului aflat la putere, Rusia Unită.
Pompierii i-au luat apărarea: ”A fost o glumă prietenească”
Pe de altă parte, autoritățile din Ciuvașia i-au luat apărarea lui Ignatiev, spunând că acesta a făcut o ”glumă prietenească”, pompierul care a sărit fiind o mai veche cunoștință a lui, mai spune The Moscow Times.
După mai multe zile de polemici, Kremlinul a anunţat miercuri că Mihail Ignatiev a fost demis ca urmare a ”pierderii încrederii”, precizând că un guvernator interimar al Ciuvaşiei a fost numit în locul lui.
Mihail Ignatiev, în funcţie din 2012, s-a mai făcut remarcat la mijlocul lui ianuarie prin declaraţii în care îndemna la ”lichidarea” jurnaliştilor şi bloggerilor critici la adresa puterii ruse.
Precedenta destituire a unui înalt responsabil regional ”pentru pierderea încrederii” datează din aprilie 2017, potrivit agenţiilor de presă ruse.
La acea dată, preşedintele republicii autonome Udmurtia (Ural) a fost acuzat că a primit mită în valoare de circa 140 de milioane de ruble (două milioane de euro).