„Au venit și și-au exprimat dorința de a ajuta Paraguay. Au prezentat mai multe proiecte, noi i-am ascultat și atât”, a declarat Arnaldo Chamorro, șeful de cabinet al Ministerului Agriculturii.

Înaltul oficial a recunoscut că, săptămâna trecută, a semnat un memorandum cu reprezentanții „Statelor Unite ale Kailasa”, o țară fictivă de pe o insulă de lângă coasta Ecuadorului.

Printre altele, în „proclamația” din 16 octombrie se menționa că guvernul din Paraguay ar trebui „să ia în considerare, să exploreze și să încerce să stabilească relații diplomatice cu Statele Unite ale Kailasei” și să susțină aderarea țării „la diferite organizații internaționale, inclusiv, printre altele, la Națiunile Unite”, potrivit unei copii a înțelegerii postate pe rețelele sociale.

Chamorro a recunoscut că „nu avea idee” unde se află Kailasa pe hartă și a încercat să explice că a semnat „memorandumul” pentru că „s-au oferit să ajute Paraguayul cu o serie de probleme”. 

Reprezentanții Kailasa s-au întâlnit chiar și cu ministrul Agriculturii, Carlos Gimenez. Acesta a transmis, ulterior, că documentul semnat nu are valoare juridică.

Kailasa este fantezia lui Paramahamsa Nithyananda, un guru autointitulat „Supremul Pontif al Hinduismului”, care a fugit din India în timp ce era căutat sub acuzația de răpire și viol.

El a înființat, în 2019, noua națiune, într-un presupus efort de a „reînvia marea națiune civilizată hindusă străveche iluminată”, susținând că țara va fi „cea mai mare și mai pură națiune hindusă din lume”. Doar hindușii practicanți pot solicita cetățenia, ceea ce se poate întâmpla numai după ce un solicitant face o donație țării. 

Kailasa a fost numită după Muntele Kailash din Tibet, considerat sacru de hinduși. USK pretinde că are un steag, o constituție, un sistem economic, un pașaport și o emblemă.

Site-ul web al națiunii citează diverse „proclamații”, pentru a încerca să stabilească o anumită formă de legitimitate a revendicării sale, primite de la Buena Park (California), Brownstown Township (Michigan), Texarkana (Texas) și Deland (Florida), printre altele. 

Kailasa nu e la prima farsă. În primăvară, Ras Baraka, primarul din Newark, a parafat un „parteneriat comercial și cultural” cu o delegație din „Statele Unite ale Kailasa”.

La începutul lunii martie, o echipă a apărut la sediul Națiunilor Unite din Geneva, pretinzând că reprezintă o națiune insulară din America de Sud.

De asemenea, Vijayapriya Nithyananda, „ambasadorul permanent al Statelor Unite din Kailasa”, a semnat, pe 14 martie, un acordat cu oficialitățile din Freetown, Sierra Leone!

Site-ul web al țării raportează, de asemenea, că reprezentanții și-au extins „rețeaua diplomatică” în Africa și Asia de Sud, inclusiv un „nou acord bilateral cu Republica Ghana”. 

Nithyanada ar fi răpit mai mulți copii și i-a ținut închiși pentru a ajuta la colectarea de donații pentru ashram-ul său și, de asemenea, ar fi violat unul dintre discipolii săi. El își construise „o masă spirituală semnificativă în India”, înainte de evadare, a scris The Guardian.

Captură: ABC Cardinal

 
 

Urmărește-ne pe Google News