Potrivit încheierii de ședință, ÎCCJ a respins, în majoritate, „excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti invocată de instanţă din oficiu”.
„Constată neregularitatea rechizitoriului nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: Iliescu Ion, fost preşedinte al României, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii și Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, ”, se arată în încheierea de şedinţă, fiind admise contestaţiile formulate de inculpaţi.
Încheierea de şedinţă va fi comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului ori solicită restituirea cauzei.
„Fixează în cauză termen la data de 20 septembrie 2024, pentru când se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii acestora”, se notează în încheiere.
Un complet de trei judecători s-a pronunțat privind legalitatea rechizitoriului în Dosarul Revoluţiei, pentru că cei doi judecători din completul iniţial au avut opinii divergente. A fost înregistrată o opinie separată, a judecătoarei Elena Barbu, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, 94 de ani, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, 83 de ani, şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus, 88 de ani, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.
Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.
Pe 26 aprilie, Ion Iliescu a fost pus sub acuzare și în Dosarul Mineriadei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
jAk55 • 14.06.2024, 17:59
Chiar daca ar fi condamnati nu ar face o zi de parnaie - sunt trecuti de 80 de ani. Si-ar pierde privilegiile poate, dar ar fi vorba de alte procese kilometrice protagonistii avand toate sansele sa dea coltul intre timp. Treaba a fost gandita asa de la bun inceput!