Sa joci acasa si sa iei 3-0 de la Lituania inseamna, in termeni eleganti, ca esti ultimul parlit din cotetul contemporan al fotbalului. Nu trebuie sa ne mai amagim: nationala a ajuns un vapor spart in fund, pe care au mai ramas doar sobolanii cu trese galbene si cuvinte putine. In aceste conditii, singura salvare ar fi un naufragiu ca-n filmele alb-negru. Adica fara supravietuitori.
Dupa ce Lituania ne-a sters de pe fata pamantului, se ridica o singura intrebare. Nu, nu e aceea daca putem sa scoatem macar un punct in F?roe, ci daca ne mai putem identifica, macar unul dintre noi, cu actuala echipa nationala. Dincolo de pietre si injuraturi, venite, firesc, in locul cuvintelor, din partea unor exemplare rare, de insectar fotbalistic, problema apartenentei la culori ne pune la indoiala credinta ca imnul ne leaga pe toti, indiferent de apucaturi. Acum, cu clasamentul in fata si cu rusinea in suflet, mi-e tare greu sa ma substitui lui Lobont, care crede probabil ca ‘baltic’ inseamna vreun element chimic sau o suta zdravana de vodca. Imi pare rau de Marius Niculae, Lazar si Cocis, sambata carausi solitari pe cararea pierzaniei colective, nu regret nimic din sevrajul declarativ al lui Tamas, tolerat de destin pana la lacrimi si pana la refuz. Dintre toti dezertorii de sambata seara, doar Radoi are un alibi solid. A lipsit Rat, omul care-i baga de obicei mintile-n cap. Si capul in maini, adica tot aia.
Evident, cronica acestui 0-3 fantastic, prin dimensiuni si intelesuri, putea fi alta. Puteam sa apreciem parada initiala a lui Lobont, sacrificiul de sanatate al liniei de mijloc, sansa rezultatului de la Viena, efectul nefast al terenului ud, atmosfera ostila, aproape iredentista, a Clujului, puteam sa radem la ploaia de pietre din Gradina Botanica, fenomen meteorologic rar si profund romanesc. Puteam chiar sa ignoram verdele crud al Lituaniei si sa spunem ca pana in 2010 mai avem doua Revelioane de dus si mult rahat de mancat. Dar nu. De astazi incolo, vom incerca sa nu mai interpretam adevarul.
Nu vom mai crede ca strainii au ceva cu voi, ca sunteti buni, dar nu va vede nimeni sau ca va intoarceti acasa de drag, nu izgoniti.
Ne vom inchide apoi frumos in cotetul nostru de sticla si vom astepta. Poate nu acum, poate nu in Feroe, dar cineva, macar cativa, trebuie sa cada la drum de seara. Din fericire, noi nu vom mai fi acolo, sa-i strangem tare in brate si sa-i ferim de pietre. Pentru ca nu mai merita.
I s-a facut rau pe stadion
Unui suporter al nationalei i s-a facut rau la intrarea de la poarta principala a noii tribune. Jandarmii au incercat sa-i ajute, turnandu-i apa pe gat, dar nu au facut decat sa inrautatesca situatia, deoarece omul isi inghitise limba. Pana ce personalul SMURD sa ajunga la suferind, un angajat al firmei care se ocupa cu paza stadionului a intervenit, a reusit sa-i elibereze limba si i-a facut respiratie artificiala. Dupa ce a fost transportat la spital, fanul si-a revenit.
Antena1 nu vrea implicare politica
‘Consideram ca incercarea de a transforma difuzarea meciurilor de fotbal din Liga 1 intr-o problema politica si invinovatirea consortiului Antena 1/RCS/ RDS pentru situatia din acest moment ajuta doar la campania electorala a unor oameni politici. Dorim ca acest subiect sa ramana in afara intereselor politice. Pentru ca iubitorii fotbalului urmareasca meciurile, RCS/RDS au disponibile stocuri suficiente de antene DigiTV, acoperirea potentiala fiind de 100%’, se arata in comunicatul Antena 1/RCS/RDS.
Romania 0 : 3 Lituania
Lobont 3
Sapunaru 3
Tamas 3
D. Goian 3
St. Radu 3
Cocis 3
Radoi 3
Contra 3
Dica 3
D. Niculae 3
Marica 3
Antrenor: Victor Piturca
Schimbari: St. Radu (46 M. Niculae 3), Marica (53 Fl. Bratu 3), Radoi (72 Lazar 3)
Karcemarskas 8
Semberas 8
Dedura 8
Klimavicius 8
Stankevicius 9
Ksanivicius 8
Cesnauskis 8
Mikouliunas 9
Pilibatis 8
Danilievicius 8
Zelmikas 8
Antrenor: Jose Couceiro
Schimbari: Ksanavicius (62 Kalonas 9), Pilibatis (74 Savenas 8), Mikoliunas (80 Cesnauskas)
Au arbitrat: Alan Kelly 8 – Marc Douglas 8 si Damien McGrath 8 (toti din Irlanda)
Au marcat: Stankevicius (31), Mikoliunas (69), Kalonas (87)
CLASAMENT GRUPA 7
1. Lituania 1 1 0 0 3-0 3p
2. Austria 1 1 0 0 3-1 3p
3. Serbia 1 1 0 0 2-0 3p
4. Franta 1 0 0 1 1-3 0p
5. Feroe 1 0 0 1 0-2 0p
6. Romania 1 0 0 1 0-3 0p
Etapa viitoare (miercuri, 10 septembrie): Feroe ? Romania (19:30), Lituania ? Austria (20:30), Franta ? Serbia (22:00)
Scandal urias la Gradina Botanica
Jucatorii echipei nationale au efectuat plimbarea de relaxare inaintea meciului cu Lituania, in Gradina Botanica din Cluj. Jurnalistii au urmarit autocarul echipei, iar in momentul sosirii fotbalistilor la destinatie, un fotograf si doi cameramani au incearcat sa ajunga in fata lor pentru a prinde imagini dintr-un unghi favorabil. S-a creat un meleu, care se pare ca i-a deranjat pe jucatori, deoarece secundul Gabi Boldici a inceput sa-i apostrofeze pe jurnalisti, insotit de murmure ale jucatorilor, vizibil deranjati de simpla prezenta a camerelor de filmat si a aparatelor foto. Mai multi jucatori, printre care Lobont, Tamas si Radoi, au intrat intr-un foisor inconjurat de vegetatie si au inceput sa profereze injurii la adresa jurnalistilor, si chiar au azvarlit cu pietre – cazul lui Radoi – catre cei care ii filmau. ‘Soarecilor, mars la cotet!’, ‘Penibililor!’, ‘Nenorocitilor!’, ‘Sobolanilor!’, au fost cuvintele aruncate de cei care urmau sa fie spulberati de Lituania.