Boxul, pe care l-a practicat în tinereţe la un club din Prahova, unde am fost coleg cu Doroftei, i-a atras deputatului PDL William Brînză, conform ziare.com, renumele de „Leul”. „Eram un pic mai vânos şi mai bătăios decât ceilalţi de vârsta mea”, explică pedelistul originea poreclei cu care se mândreşte.
 Deputatul Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, are şi el o poreclă, pe care o ştiu, însă, doar apropiaţii, desprinsă din regnul animal. I se spune „Vulturul”. „Am instalat un sistem pentru staţii emisie-receptie ca să comunicam mai repede între medici, asistenţi si brancardieri. Cum frecvenţele noastre interferau cu cele ale taximetrelor, colegii mei mi-au dat un numele de cod ‘Vulturul „, explică amuzat deputatul Ciuhodaru
 Încă din clasa a X-a, Nicolae Bănicioiu, liderul organizaţiei de tineret a PSD, şi-a atras renumele de „Doctorul”. Adolescentul de atunci a lansat zvonul printer liceeni că vrea să dea la Medicină. Cariera sa a avut o altă traiectorie, însă porecla a rămas îm memoria colectiva a amicilor.
 Marius Spânu, preşedintele PDL Iaşi este „Ursul”. Aşa îi spun, de ani buni, amicii.”Eram destul de dolofan si un mare admirator al personajului Ursu din Ciresarii. Era si un fel de idol pentru mine si incercam tot timpul sa-l copiez. Ajutam pe toata lumea, pe vecinii din scara si asa mi-a ramas porecla pentru o buna parte din copilarie”, isi aminteste deputatul de unde i se trage porecla.
 Senatorul Dan Coman Şova  a avut doua porecle in copilarie: „Pianistul” si „Danezu „. Prima porecla i se trage de la faptul ca studiase multi ani la Liceul de Muzica Dinu Lipatti, fiind astfel botezat odata cu mutarea la un alt liceu, de catre noii lui colegi. Cat despre „Danezu’”, porecla are legatura cu prenumele sau, Dan, dar si cu faptul ca era foarte blond.

Urmărește-ne pe Google News