Femeia, ce a participat la sezonul cinci al emisiunii, a povestit că Trump a sărutat-o și a pipăit-o în timpul unei întâlniri de afaceri. Summer este deja a șasea femeie care îl acuză pe candidatul republican la prezidențiale de hărțuire sexuală, după ce în urmă cu o săptămâna a apărut o înregistrare video din 2005 în care Donald Trump făcea afirmații obscene la adresa reprezentantelor sexului frumos. Alte cinci femei, printre care două regine ale frumuseții, o fostă asociată și fosta soție a afaceristului, Ivana, au mai făcut astfel de acuzații în trecut.

Zervos a povestit că s-a apropiat de Trump pentru un job în compania lui, în 2007, după ce a apărut în show-ul „Ucenicul”. S-au întâlnit mai întâi în Trump Tower, unde au discutat despre această oportunitate, iar apoi el a sărutat-o de două ori pe gură  și i-a cerut numărul de telefon. Câteva săptămâni mai târziu, afaceristul a aranjat să se vadă din nou la un hotel din Los Angeles, unde Zervos susține că Donald Trump a sărutat-o, a pipăit-o și se tot împingea cu organele lui sexuale în ea.

„M-a prins de umăr şi a început să mă sărute foarte agresiv în timp ce mă pipăia pe sâni. M-am retras şi m-am dus în cealaltă parte a camerei. A venit după mine, m-a prins de mână şi m-a dus în dormitor”, a declarat Summer Zervos, fostă concurentă la „Ucenicul”, precizând că în cele din urmă l-a convins pe acesta nu este interesată să facă sex cu el.

Donald Trump susține că e nevinovat

O altă femeie susţine că a fost pipăită într-un club din Manhattan, New York,  de acelaşi Donald Trump. Incidentul ar fi avut loc acum două decenii, chiar sub ochii prietenului ei. „Persoana care stătea în dreapta mea, despre care atunci nu ştiam că este Donald Trump, şi-a băgat mâna pe sub fusta mea”, susține Kristin Anderson. Aceasta susține că avea atunci vreo 20 de ani și încerca să devină model.

https://twitter.com/ktumulty/status/786972548235923456

Asaltat de acuzaţii, Donald Trump îşi susţine în continuare nevinovăţia. Spune că tot ce s-a scris şi s-a spus despre el este victima unei campanii de defăimare și că femeile care fac astfel de acuzații sunt chiar oribile și urâte.

„Nu am nici cea mai vagă idee cine sunt aceste femei. Habar n-am. Poveştile astea sunt pură ficţiune. Sunt complet inventate. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. După cum vedeți, sunt o victimă a celei mai murdare campaii politice din istoria acestei țări”, a spus candidatul republican la Președinția SUA, vineri seara, în cadrul unei adunări din Charlotte, North Carolina.

 

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News