Femeia a sunat joi dimineață, la ora 5.37, la 112, și a spus că a fost luată cu forța din comuna Izvoarele Sucevei şi urcată într-o mașină de teren de culoare neagră, Toyota, iar la momentul efectuării apelului se află într-un beci, unde este sechestrată și violată.
A mai precizat că a fost legată la ochi și nu știe cine este persoana care a răpit-o.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost înregistrat un dosar penal, în care s-au început cercetări pentru lipsire de libertate și viol.
Poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc au identificat atât imobilul din care a fost efectuat apelul la 112, cât şi deţinătorul postului telefonic de pe care s-a efectuat acesta.
Din primele verificări a rezultat că este vorba de o farsă.
Farsa, după consumul de alcool
Astfel, proprietarul numărului de telefon, a spus că în cursul zilei de miercuri, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria pe rit vechi, a consumat împreună cu mai multe persoane, băuturi alcoolice, la domiciliul său, iar în jurul orelor 05:00 au vrut să facă o farsă pentru a vedea în cât timp se va prezenta poliţia la domiciliul lor.
Apelul a fost
efectuat de concubina acestuia, care s-a prezentat ca fiind M. M., iar după ce
a discutat cu ofiţerul de serviciu de la IPJ Suceava, a închis telefonul,
ulterior neputându-se lua legătura cu aceasta.
Pentru acest caz, au fost mobilizaţi 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Suceava şi Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, și alți 7 de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei.