Pentru că ţările respective (Irlanda ş.a.) au ajuns la agravarea deficitelor nu din cauza unei politici economice dezastruoase, a scurgerii banului public către clientela de partid, a contractelor supraevaluate prin corupţia instituţionalizată – cum s-a întâmplat în România -, ci din cauza faptului că guvernele lor au fost nevoite să pompeze fonduri imense spre a salva sistemul bancar. Nu e şi cazul României.
Actuala guvernare, oricât s-ar agăţa de putere, mai devreme sau mai târziu va cădea. Probabil, nu prin cenzura unui Parlament cu o majoritate alcătuită pe interese personale sau de gaşcă, iar nu pe un real interes naţional, ci prin demisie, la presiunea unui electorat, a unei populaţii ajunse la capătul răbdării. Abia atunci se va afla care e starea reală a economiei, a finanţelor româneşti. Deocamdată, ţara se îndatorează, iar şi iar. Fără efect economic pozitiv. De altfel, Traian Băsescu, cel care practic impune politica economică, zicea că i-a explicat timp de două ore până şi laureatului premiului Nobel, Joseph Stiglitz, că nu stimularea producţiei şi consumului, cum susţine acesta, e motorul relansării. Chiar în aceste zile, guvernul caută febril un nou împrumut de 1,2 miliarde de euro: are de plătit grabnic o datorie bancară. Iar rostogolirea datoriilor ori achitarea lor din alte şi alte credite nu fac decât să crească povara pusă de guvern în cârca unui popor cu forţele deja epuizate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro